Condamnaţi definitiv pentru tăierea pădurii din curtea UM 01414 Filiaşi

0
401

Doi bărbaţi din Filiaşi, condamnaţi definitiv la pedepse cu executare, au fost prinşi de poliţişti şi introduşi în arestul IPJ Dolj. Cei doi au fost trimişi în judecată, împreună cu alte persoane, în anul 2008, pentru implicare în tăierea ilegală a peste 200 de copaci din curtea UM 01414 Filiaşi.

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei oraş Filiaşi l-au depistat, la acest sfârşit de săptămână, pe Ilie Răscăcea, de 57 ani, din aceeaşi localitate, condamnat la 3 ani şi 3 luni închisoare în regim de detenţie pentru infracţiuni economice, sentinţă pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

De asemenea, în urma măsurilor specifice întreprinse de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Craiova a fost identificat şi ridicat de la domiciliu şi Nicolae Truşcă, de 67 de ani, din oraşul Filiaşi, pe numele căruia a fost emis mandat de executare a pedepsei, fiind condamnat la 3 ani şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu. „Poliţiştii i-au încarcerat pe cei doi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj, de unde vor fi transferaţi în penitenciar pentru ispăşirea pedepselor”, a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

Cei doi bărbaţi, Ilie Răscăcea şi Nicolae Truşcă, împreună Iulian Bivolaru, patronul firmei SC BRIN COMFOREST SRL Craiova, precum şi colonelul în rezervă Emil Sprînceană, fost comandant al UM 01414 Filiaşi, au fost trimişi în judecată în 2008, după ce s-a descoperit că din curtea UM 01414 Filiaşi au fost tăiaţi ilegal peste 200 de arbori, cu un volum de aproximativ 650 mc şi o valoare estimativă a prejudiciului de circa 2,7 miliarde de lei vechi. Sentinţa în dosar a rămas definitivă pe 11 iunie a.c., iar Bivolaru, condamnat la 3 ani de închisoare şi Sprînceană, care a primit o pedeapsă de 3 ani şi 3 luni închisoare, tot cu executare, nu au fost încă găsiţi de poliţişti pentru a fi încarceraţi.