Şedinţe prelungite, demisii şi iar şedinţe la PDL

1
404

Preşedintele PDL, Emil Boc (foto), şi toţi membrii Biroului Permanent Naţional al partidului şi-au depus demisiile, joi, în timpul şedinţei Colegiului Director, urmând ca duminică să aibă loc o nouă şedinţă a acestui for, în care să se stabilească detaliile organizării Convenţiei Naţionale extraordinare. Cel mai probabil, Convenţia va avea loc la finalul lunii iulie sau în august şi principalul ei scop este alegerea unei noi conduceri. Măsurile decise au fost anunţate, la finalul întâlnirii, care a durat peste şapte ore, chiar de către Emil Boc, nu înainte de a sublinia că partidul său a traversat România prin criză, iar acţiunile întreprinse au fost bune şi corecte, dar au afectat electoral PDL: „Concluzia acestui Colegiu Director este următoarea: preşedintele PDL, împreună cu întreg Biroul Permanent Naţional, şi-au prezentat demisia. În perioada imediat următoare, partidul va avea o conducere interimară, până la alegerea unei noi conduceri. Atât preşedintele, cât şi BPN, îşi asumă răspunderea politică pentru rezultatele alegerilor. Nu voi candida pentru un nou mandat. O să mă ocup de Primăria Cluj”.

Printre cei care au susţinut varianta depunerii mandatelor de către cei din conducerea PDL şi organizarea de alegeri interne s-a numărat şi şeful campaniei electorale de la locale, Vasile Blaga, el intrând, din această cauză, în conflict cu liderul de la Arad, Gheorghe Falcă, susţinătorul ideii unei conduceri interimare. Surse din partid au declarat, pentru Mediafax, că cei doi au avut dispute, în condiţiile în care Falcă voia să nu se ajungă la măsura extremă a congresului extraordinar, interimatul urmând să fie asigurat de zece democrat-liberali. Din câte se pare, această discuţie a avut loc după ce două propuneri, referitoare la demisia întregii conduceri, în frunte cu Boc, sau la demisia membrilor Biroului Permanent Naţional, dar cu menţinerea lui Emil Boc ca preşedinte, au căzut la vot. Întrebat, după şedinţă, la Realitatea TV, dacă exclude o candidatură la şefia PDL, Blaga a răspuns că „nici pe departe”: „Eu nu am spus că nu voi candida, nici că voi candida”.

Şedinţa liderilor PDL a avut mai multe momente tensionate, Gheorghe Ştefan (preşedintele PDL Neamţ) acuzându-l pe prim-vicepreşedintele Teodor Baconschi că se ţine de scaun, iar acesta replicând că numele său e un brand, preşedintele de la Mureş, Dorin Florea, i-a spus Robertei Anastase că nu e demnă de funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor – pentru că „nu te comporţi ca la discotecă atunci când ai o astfel de funcţie”, – iar Elena Udrea şi-a acuzat colegii că au criticat-o „pe surse”. Nici Emil Boc nu a scăpat, potrivit surselor citate cei mai vehemenţi critici ai săi fiind Gheorghe Ştefan şi Mihai Stănişoară.

Pentru a nu le rămâne datoare colegilor, Elena Udrea a reproşat, la rândul ei, că nu i s-a luat apărarea pentru lucrările finanţate în ţară, atunci când acestea au fost criticate, şi că era chemată la inaugurari pentru că astfel era asigurată şi prezenţa presei, iar acum e criticată. La finalul şedinţei, Udrea a declarat, totuşi, că „este o decizie bună, corectă şi onorabilă decizia BPN de a-şi prezenta demisia de onoare şi de a lăsa un interimat la conducerea partidului. Rămân un simplu membru”.

1 COMENTARIU

Comments are closed.