Carmen Elena Mladen – de la robă la zeghe: Jocurile periculoase au dus-o de cealaltă parte a baricadei

0
504

Curtea de Apel Bucureşti a emis, joi seara, mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele judecătoarei Carmen Elena Mladen, de la Secţia a II-a Civilă a Curţii de Apel Craiova. Acuzaţiile pentru care femeia a ajuns după gratii vizează fapte de şantaj, însă este foarte posibil ca legăturile ei cu diverse persoane din lumea interlopă din Craiova să o fi adus în vizorul anchetatorilor. Împreună cu ea a primit mandat de arestare preventivă şi Ionel Stoian, bărbatul cu care era în momentul flagrantului. Avocaţii judecătoarei au făcut recurs împotriva arestării preventive.

Carmen Elena Mladen

Ajunsă la Curtea de Apel în 1999, judecătoarea, despre care se spunea că n-ar şti prea multă carte, s-a “lipit” de afacerişti craioveni ale căror dosare le-a preluat pentru judecată. Mai mult, pe o pagină de Internet se spunea că ar fi primit diverse bunuri, între care şi un autoturism, dar şi bani contra soluţiilor favorabile pe care le-a pronunţat. În plus, se menţiona că aceasta ar fi făcut şi pe avocata lui Dinel Staicu (actual Nuţu), pe care îl consilia şi chiar îl însoţea la Bucureşti, când acesta avea procese. Teza că l-a sprijinit pe Staicu pe parcursul activităţii infracţionale a acestuia ar fi un motiv mult mai verosimil pentru care judecătoarea să fie arestată decât şantajul sexual, mai ales că, dacă într-adevăr ar fi avut o relaţie cu un bărbat căsătorit, divulgând acest lucru n-ar fi făcut decât să-şi ştirbească şi propria reputaţie (atât cât mai avea), motiv suficient să intre, din nou, în atenţia Consiliului Superior al Magistraturii.

La începutul anului 2001, în presă s-a scris că judecătoarea Mladen ar fi sustras un dosar din arhiva Curţii de Apel Craiova pe care i l-ar fi dus acasă omului de afaceri Dinel Staicu, pentru ca acesta din urmă să-l studieze împreună cu avocaţii. Oficial, aceste acuzaţii au fost catalogate drept “nereale”, însă s-a mai spus că femeia a fost recompensată de Staicu cu un Opel Astra pentru gestul ei. Toate aceste detalii, dar şi altele, legate de fotografiile în care, în anul 2006, era surprinsă coborând din maşina altui interlop craiovean, Ion Ilie zis Ilie Puşcărie, sunt postate pe site-ul www.tradatiindragoste.go.ro, care parodiază emisiunea “Trădaţi în dragoste”. Ar putea fi privite ca simple bârfe, numai că reprezentanţii CSM au chemat-o atunci pe Carmen Mladen “la raport”, însă a ieşit “basma curată”.

Dinel Nuţu - Staicu

Pe de altă parte, Dinel Staicu a fost trimis în judecată tot de DNA – Structura Centrală, într-o cauză privind fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaş, cu 11,3 milioane de euro. Acest dosar este ultima şansă a procurorilor DNA de a-l vedea “legat” pe Dinel Staicu, după ce acesta a fost achitat definitiv în cazul devalizării Băncii Internaţionale a Religiilor. Mai mult, în vara anului trecut, în timp ce Dinel Staicu era “la răcoare”, în Penitenciarul Rahova, procurorii DNA Bucureşti au făcut o percheziţie la locuinţa acestuia de pe strada „Bujorului” nr. 12, din Craiova. Nu au oferit atunci nici un fel de detalii despre activităţile efectuate şi nici în ce dosar s-a făcut percheziţia, însă au ridicat toate documentele găsite în casă, cu care au umplut şapte saci. Aşa că judecătoarea Carmen Elena Mladen, “agăţată” acum în urma plângerii unui lichidator judiciar din Gorj, le-ar putea da o mână de ajutor procurorilor anticorupţie.

Chiar dacă informaţia nu a fost confirmată oficial de anchetatori, se pare că cel care a denunţat-o pe judecătoarea Carmen Mladen la DNA este Matei Catrinoiu, un potent om de afaceri, lichidator judiciar şi preşedintele PNŢCD Gorj. Bărbatul este căsătorit cu o judecătoare de la Judecătoria Târgu Jiu.

În comunicatul dat publicităţii joi, reprezentanţii DNA spuneau că judecătoarea Carmen Mladen, împreună cu Ionel Stoian, care a mai fost cercetat de poliţiştii doljeni în trecut, “au constrâns, în mod repetat, o persoană denunţătoare, parte vătămată în cauză, să le remită sume de bani, sub ameninţarea că vor da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru respectiva persoană. În această modalitate cei doi inculpaţi au urmărit obţinerea, în mod injust, a sumei de 5.000 euro de la persoana vătămată, la data de 13 iunie 2012, suma respectivă fiind primită efectiv de inculpata Mladen Elena Carmen”.

Avocatul judecătoarei susţine că aceasta ar fi fost violată

După ce judecătoarea şi însoţitorul ei au fost arestaţi preventiv, ieri, avocatul femeii a făcut o declaraţie “bombă”. Acesta a spus că a făcut recurs împotriva arestării preventive pentru că victima, în toată această poveste, ar fi clienta sa, care ar fi fost violată. Avocatul judecătoarei susţine că denunţătorul ar fi intrat peste ea într-o cameră de hotel şi ar fi violat-o, fapta petrecându-se în mod repetat, în ultimii doi ani, sub ameninţările liderului politic, iar suma de 5.000 de euro pe care a primit-o când a fost surprinsă în flagrant ar fi reprezentat, de fapt, despăgubiri pentru a nu reclama fapta şi nicidecum rezultatul unui şantaj. Avocatul a mai susţinut că denunţătorul s-ar fi răzbunat pe judecătoare pentru că s-a abţinut să intre în completele care judecau unele dosare în care acesta era implicat, invocând relaţiile personale pe care le aveau. “Şi-a pus problema că, dacă ar denunţa violul, ar fi pusă într-o lumină proastă. De asemenea, domnia sa spune că omul de afaceri a profitat de asta pentru a-i cere alte favoruri sexuale. Poziţia dânsei de judecător la Curtea de Apel ar fi fost oricum întinată, chiar dacă ar fi recunoscut de la început că a fost violată. Dânşii se cunoşteau anterior”, a declarat avocatul judecătoarei, Tonel Pop, pentru un post de televiziune.

Telenovela judecătoarei Mladen este abia la început. Rămâne de văzut care va fi decizia judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (unde femeia şi-a dorit cu ardoare să ajungă!) ce vor judeca recursul împotriva arestării preventive.

Carmen Mladen are 44 de ani, este căsătorită cu Radu Mladen, profesor de Educaţie fizică la Colegiul Naţional “Carol I”, din Craiova, iar, conform declaraţiei de avere din 2011, cei doi deţin terenuri în Craiova, în comuna Bratovoeşti şi în Calafat. În plus, sunt proprietarii unui apartament de 56 mp în Craiova şi mai au o casă tot în Craiova. Au un Olcit, un Audi A3 şi o motocicletă Kavasaki. Se pare că judecătoarea are o mare pasiune pentru bijuterii, deţinând o colecţie de cercei, brăţări etc., evaluate la circa 5.000 de euro.