Trei traficanţi de droguri din Craiova, reţinuţi de DIICOT

0
526

La data 14.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea a trei inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
Actele de urmărire penală au relevat că, în perioada mai 2023 – mai 2024, în cadrul grupului infracțional organizat constituit în scopul obținerii de beneficii materiale din comercializarea unor substanțe stupefiante, patru inculpați ( unul aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea) au deținut, intermediat și vândut direct diferite cantități de cocaină către consumatori de pe raza județului Dolj, pentru sume cuprinse între 700 și 1.500 lei. În sarcina inculpatului încarcerat s-a reținut și săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, din cercetări rezultând că începând cu luna ianuarie 2024 , inclusiv în perioada în care era încarcerat într-o unitate de penitenciar, a controlat activitatea infracțională de prostituție a două persoane (dintre care una minoră), în scopul obținerii în mod facil a unor venituri materiale. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate diferite cantități de droguri de mare risc (cocaină) și de risc (canabis), precum și alte mijloace de probă.
În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunerea de arestare preventivă a celor patru inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Craiova. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.