Lotul Germaniei pentru Euro 2024

0
331

Selecționerul Germaniei, Julian Nagelsmann, a anunțat lotul cu care va aborda turneul final EURO 2024. Pe listă sunt 27 de jucători, cu unul mai mult decât limita stabilită de UEFA, astfel că unul dintre ei, cel mai probabil unul dintre portarii Nubel şi Baumann, nu va mai ajunge la turneul final. Absenţele-surpriză sunt Mats Hummels, Julian Brandt, Karim Adeyemi de la finalista Champions League, Borussia Dortmund, precum şi Leon Goretzka și Serge Gnabry de la Bayern Munchen, ultimul fiind accidentat. În schimb, veteranul Thomas Muller va fi din nou prezent la un turneu final. Cluburile care oferă cei mai mulţi jucători pentru NationalMannschaft sunt Bayern Munchen şi VFB Stuttgart (locurile 2 şi 3 în Bundesliga), câte 5.

Germania – Scoția va fi meciul de deschidere al EURO 2024, vineri, 14 iunie, de la ora 22, apoi nemţii se vor mai duela cu Ungaria, pe 19 iunie şi cu Elveţia, pe 23 iunie.

Lotul Germaniei pentru Euro 2024:

  • Portari: Manuel Neuer (Bayern Munchen), Alexander Nubel (VfB Stuttgart), Oliver Baumann (Hoffenheim), Marc-Andre ter Stegen (FC Barcelona).
  • Fundași: Waldemar Anton (VfB Stuttgart), Benjamin Henrichs (RB Leipzig), Joshua Kimmich (Bayern Munchen), Robin Koch (Eintracht Frankfurt), Maximilian Mittelstadt (VfB Stuttgart), David Raum (RB Leipzig), Antonio Rudiger (Real Madrid), Nico Schlotterbeck (Borussia Dortmund), Jonathan Tah (Bayer Leverkusen)
  • Mijlocași: Robert Andrich (Bayer Leverkusen), Chris Fuhrich (VfB Stuttgart), Pascal Gross (Brighton), Ilkay Gundogan (FC Barcelona), Toni Kroos (Real Madrid), Jamal Musiala (Bayern Munchen), Aleksandar Pavlovic (Bayern Munchen), Leroy Sane (Bayern Munchen), Florian Wirtz (Bayer Leverkusen)
  • Atacanți: Maximilian Beier (Hoffenheim), Niclas Fullkrug (Borussia Dortmund), Kai Havertz (Arsenal), Thomas Muller (Bayern Munchen), Deniz Undav (VfB Stuttgart).