Aproape de bicentenar, Colegiul Naţional “Carol I” din Craiova, premiat de Universitatea din Cambridge

0
432

Colegiul Național „Carol I” Craiova a organizat evenimentul “Istorie, Educație,  Performanță – Aici și dincolo de frontiere”, cu ocazia sărbătoririi a 198 de ani de existență.

Colegiul Național „Carol I” din Craiova, o școală cu tradiție în organizarea examenelor Cambridge, încă din 1999, a primit, din partea Cambridge University Press and Assessment, distincția de Gold Preparation Centre. Aceasta a fost înmânată în cadru oficial, în numele Cambridge, de reprezentantul European Examinations Centre, prof. Liliana Ibraimof, expert în Examene Cambridge, Team-Leader examinatori Cambridge pentru European Examinations Centre din 2013. Acordarea distincției coincide cu aniversarea a 25 de ani de când se organizează examene Cambridge pe suport scris și zece ani de când se organizează examene în format digital. “Depozitar al unei tradiții educative de excelență, Colegiul Național “Carol I” este un arc peste timp între trecut, prezent și viitor și o punte de legătură între aici și dincolo. În cadrul evenimentului vor fi prezentate principalele proiecte educative europene derulate în cadrul colegiului, proiecte care au implicat, începând cu anul 2013, sute de elevi și profesori – beneficiari direcți și indirecți ai finanțărilor ERASMUS”, a precizat prof. Dănuţ Mic, director al instituţiei de învăţământ.

Performanţă recunoscută

Pe panourile expuse în sala de concerte a Filarmonicii “Oltenia” era un citat care nu mai are nevoie de explicaţii: “O ţară se clădeşte cu şcoli şi biblioteci”. Nimic mai adevărat. “Avem aceste rezultate datorită unui colectiv extraordinar de cadre didactice, de la Limba engleză, şeful catedrei fiind prof. Daniel Leotescu, copii şi părinţii acestora. Este o deschidere spre Europa”, a mai menţionat Dănuţ Mic. La rândul său, prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al învăţământului doljean, a spus: “Mă bucur să mă aflu aici. Sunt absolvent al acestui colegiu care se numea, înainte de 1990, Liceul “Nicolae Bălcescu”. Aici se face performanţă”. Și prof.dr. Mihaela Jianu, director al Casei Corpului Didactic (CCD) Dolj, a menţionat: “Avem un parteneriat solid cu Colegiul “Carol I” şi nu numai. Este, prin această distincţie, o recunoaştere a performanţelor obţinute aici”. Bogdan Manea, preşedinte al Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ (USLI) Dolj, a declarat: “Prin această recunoaştere a meritelor copiilor, cadrelor didactice, suntem în Europa. Eu sunt absolvent al Colegiului Naţional “Fraţii Buzeşti”, dar, pe vremuri, priveam, poate, cu invidie spre “Nicolae Bălcescu”. Era o recunoaştere a performanţei”.

Liliana Ibraimof a spus: “Aici se face carte şi se învaţă foarte bine. Diploma acordată vine pe fondul recunoaşterii meritelor copiilor, părinţilor acestora, cadrelor didactice”.