Premier League: Liverpool începe să spere la Top 4

0
439

Liverpool a obţinut aseară, în ultima partidă din cadrul etapei a 36-a, o victorie categorică (3-0) pe King Power Stadium (32.225 spectatori), în faţa lui Leicester, echipă ameninţată de retrogradare, care îi dă posibilitatea să spere îndreptăţit la Top 4. Adică o calificare în ediţia viitoare a Ligii Campionilor. A fost a 7-a victorie consecutivă a „roşilor”, graţie dublei lui Curtis Jones (min. 33, 36) şi golului fabulos, din lovitură liberă, al lui Trent Alexander Arnold (min. 71), toate, cu concursul decisiv al lui Mohamed Salah. Acest sprint final fenomenal permite oamenilor lui Jurgen Klopp să ajungă în clasament la numai un punct de Newcastle şi Manchester United (ocupantele locurilor 3 şi 4, dar care au un meci mai puţin). Cu două etape înainte de final, Liverpool (65 p) începe să viseze. Mai are de disputat partidele cu Aston Villa, pe teren propriu, şi Southampton, deja retrogradată, în deplasare. Leicester, la 7 ani după câştigarea campionatului, se află în zona retrogradării (locul 19) şi ultimele două partide, cu Newcastle (deplasare) şi West Ham (acasă) se anunţă decisive. Eroul partidei de aseară a fost Salah, care (min. 79) a ratat cadrul porţii având în faţă doar portarul advers Daniel Iversen. Prin pasele decisive de aseară a ajuns la 57 de asisturi, în Premier League devansându-i pe Eric Cantona (56) şi Paul Scholes (55), două legende ale lui Manchester United. Clasament: Manchester City (85 p – un meci mai puţin), Arsenal 81 p, Newcastle 66 p, Manchester United 66 p, ambele cu câte un meci mai puţin, Liverpool 65p.