Cerăt: O poveste tristă, la care mulţi au ridicat din umeri…

0
895

Vineri 13 mai a.c., echipa mobilă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, a fost apelată pe 119 de Poliţia Bârca, în vederea clarificării situaţiei unei minore, de pe raza comunei Cerăt în vârstă de 10 ani şi jumătate, găsită imobilizată cu un lanţ, de bunica acesteia. Mama fetiţei se află în detenţie, iar în dreptul tatălui figurează o liniuţă. Adică necunoscut. Aceasta ar fi ştirea brută. Este însă de bănuit că, aflată în grija bunicii, ca şi fratele său de 15 ani, ceva se mai ştia prin vecini, gura lumii e slobodă, peste tot, nu doar la Cerăt şi convocarea bunicii la Poliţie, care deţinea unele suspiciuni, avea tocmai menirea de a se putea opera o investigare la faţa locului. La audierea fratelui minorei a asistat consilierul social din cadrul echipei mobile evocate, iar cei doi copii –prealuaţi de DGASPC Dolj- prezentaţi în prealabil Unităţii de Primire Urgentă de pe lângă Spitalul Clinic Judeţean din Craiova, pentru evaluarea medicală de rigoare – au fost plasaţi la Centrul de primire în regim de urgenţă Craiova. O menţiune: în perioada decembrie 2017 – decembrie 2019, minora fusese încadrată cu grad de handicap grav, primise indemnizaţie, fără a avea asistent personal ca urmare a opţiunii mamei sale, în libertate la acea dată. În decembrie 2019 nu a mai fost reevaluată de Serviciul de evaluare complexă a copilului (SECC) pentru că nu a mai fost prezentată. Momentan copii sunt în siguranţă şi de astăzi DGASPC Dolj va căuta identificarea unei soluţii pe termen mediu şi lung şi cel mai sigur, cum ne încredinţa Florin Stancu, managerul instituţiei, vor rămâne ca măsură de protecţie la DGASPC Dolj. De acest caz s-a interesat personal ministrul de resort Gabriela Firea. De la această margine a lucrurilor câteva observaţii sunt necesare: dacă Poliţia din Bârca merită o bilă albă pentru semnalul dat, nefirească apare indiferenţa –nu expectativa- Primăriei Cerăt faţă de o situaţie specială. Cum este posibil, la nivelul unei comunităţi rurale cum este cea din Cerăt, să nu se aibă în vedere, la dimensiunile cuvenite, un caz social de reală amplitudine, cu sensibilităţile sale, să nu se raporteze evoluţiile îngrijorătoare privind destinul a doi copii minori aflaţi în grija unei bunici „fără suflet”. Fiindcă a lega un copil cu lanţul, pentru a-l imobiliza este ceva nu oribil, nu descumpănitor, ci inuman. Cu ce se ocupă Serviciul de asistenţă socială din cadrul Primăriei Cerăt, când există un regulament cadru, încă din vremea mandatului de ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale al Liei Olguţa Vasilescu, dacă nu avea habar de ceea ce se întâmplă cu doi copii minori dintr-o familie destrămată cu reale probleme. Să mai amintim că în Codul Administrativ se precizează între competenţele Consiliului Local, rolul acestuia în furnizarea serviciilor sociale pentru protecţia copilului şi a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoi speciale. Cazul de la Cerăt, să admitem unul izolat, este descumpănitor şi fără a ne propune un proces de intenţie, atestă o rătăcire a unor funcţionari publici, retribuiţi din bani publici, care nu-şi fac datoria fără a avea remuşcări. Primarul comunei, Barbu Ionuţ Octavian, nu are nicio justificare, în faţa celor petrecute pe raza sa de competenţă, şi a generat –cu inconştienţă- o problemă de imagine, nu doar a Cerătului, ci a Doljului. Fiindcă nu se poate ridica din umeri la o dramă –traumatizarea unui minor-, fiindcă despre aşa ceva este vorba, fără a stârni un oprobiu fără margini.