Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj : Comunele noastre încep să arate din ce în ce mai bine

0
995
Preşedinte Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, este de părere că localităţile Doljului încep să arate din ce în ce mai bine, iar efectele muncii edililor se văd în calitatea vieții localnicilor. Este cazul comunelor Ostroveni și Valea Stanciului, așezări în care am ajuns la sfârșitul acestei săptămâni. “La Ostroveni s-au făcut investiții numeroase, dar încă mai sunt proiecte în derulare care vor veni în sprijinul celor aproximativ 5000 de locuitori. Numai în ultimii ani s-au modernizat unitățile de învățământ și dispensarul, s-au amenajat spațiile verzi și parcurile, a fost refăcut Teatrul de Vară și s-au făcut investiții pentru iluminatul public. Acum se lucrează la extinderile rețelelor de apă și canalizare, astfel încât, în doi ani, toate gospodăriile din comună vor avea acces la utilități”, a explicat ;eful administraţiei doljene, într-o postare pe Facebook.
Tot Cosmin Vasile spune că la primăria din Ostroveni este o echipă întreagă care se preocupă de binele comunității. Viceprimarul cu prerogative de primar, Florin Circiu, are toată susținerea administratorului public, Silviu Preduș, fost primar al localității. Împreună au reușit să schimbe în bine imaginea comunei. “Valea Stanciului promite să fie o așezare modernă cu ajutorul finanțărilor guvernamentale și europene. Școlile, grădinițele și bisericile au fost reabilitate pentru comunitatea de aproape 6.000 de locuitori. Numai prin Programul Național de Dezvoltare Locală, administrația locală a atras fonduri pentru șapte proiecte. La vizita noastră în comună, primarul Ovidiu Gângioveanu ne-a vorbit despre reabilitarea clădirii căminului cultural, lucrare finanțată prin Compania Națională de Investiții, dar și despre planurile de investiții viitoare. Pentru comuna sa, primarul promite asfalt și rețele de apă, canalizare și gaze naturale pentru toate gospodăriile.Împreună vom reuși să dezvoltăm județul și să creștem nivelul de trai al oamenilor. Le sunt alături tuturor primarilor care doresc binele comunităților lor și se implică în proiectul nostru de transformare a Doljului într-o regiunea cu adevărat europeană”, a mai spus Cosmin Vasile.