„Simfonia culorilor”, la Galeriile „Cromatic”

0
1053

Lia_Gaspar 1După recenta expoziţie, din 19 aprilie a.c., deschisă, sub acelaşi generic, la Galeria „Vollard” a Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, Lia Maria Gaşpar vernisează „Simfonia culorilor” (V) – mâine, 17 mai, ora 13.00 – la Galeriile „Cromatic” ale Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj. De această dată, pe simeze sunt reunite picturi în ulei, colaje şi pasteluri, creaţii în care „publicul va descoperi sensibilitate, melancolie, speranţă, gânduri şi visare”, după cum precizează organizatorii.

Artista este absolventă a Institutului Politehnic din Timişoara şi a frecventat cursurile Școlii Populare de Artă Craiova, Secţia Pictură, clasa profesorilor Ion Hagiescu şi Paraschiva Mitrică.

Lia_Gaspar«Toată viaţa mea am iubit poezia, teatrul şi pictura. În decursul anilor am pictat puţin, în limita timpului disponibil. Prima expoziţie personală am realizat-o după cinci ani de la absolvirea facultăţii.  A fost o expoziţie cu 147 de tablouri colaje pentru copii, la Galeria de Artă „Cromatic” din Craiova. Păşind în concediu nelimitat (la pensie), am lucrat foarte mult. Am participat la expoziţii de grup la Casa de Cultură Traian Demetrescu, la Galeriile „Cromatic”, la Casa de Cultură din Calafat, Casa de Cultură Vidin, Galeriile „Theodor Aman” şi în holul Filarmonicii „Oltenia” din Craiova. Expoziţii personale am avut la Casa Universitarilor, Casa de Cultură a Armatei, opt expoziţii personale la Casa de Cultură Traian Demetrescu şi alte şase expoziţii la Galeriile „Cromatic”», spune Lia Maria Gaşpar.