Serena Williams şi Andy Murray, campionii de la Roma

0
332

Liderul mondial, Serena Williams (34 de ani), a câştigat, duminică, turneul Premier 5 de la Roma, după ce a învins-o în ultimul act pe conaţionala Madison Keys (24 WTA, 21 de ani), scor 7-6 (5), 6-3. Pentru Serena, care în semifinale trecuse de Irina Begu (6-4, 6-1), acesta este al patrulea titlu pe zgura de la Foro Italico.

La masculin, trofeul a intrat în posesia britanicului Andy Murray (3 ATP), care a trecut cu un dublu 6-3 de primul jucător al lumii, sârbul Novak Djokovic. A fost o reeditare a finalei de săptămâna trecută, de la Madrid, atunci având câştig de cauză Nole. Scoţianul, triumfător în premieră la Roma, a bifat această performanţă chiar în ziua în care a împlinit 29 de ani.

La dublu feminin, trofeul i-a revenit perechii Martina Hingis/Sania Mirza (Elveţia/India),scor 6-1, 6-7 (5), 10-3 în faţa tandemului rus Ekaterina Makarova/Elena Vesnina. Hingis şi Mirza ocupă prima poziţie în clasamentul mondial WTA la dublu.

Finalmente, proba de dublu masculin din cadrul turneului ATP Masters de la Roma a fost câştigată de către gemenii Mike şi Bob Bryan (SUA), care s-au dovedit mai buni contra lui Vasek Pospisi şi Jack Sock (Canada/SUA), scor 2-6, 6-3, 10-7. Este al patrulea titlu la Roma pentru tenismenii în vârstă de 38 de ani, locurile 7 şi 8 în ierarhia la dublu.