Salarii compensatorii pentru angajaţii Complexului Energetic Hunedoara

0
361

Persoanele disponibilizate ca urmare a reducerii activităţii Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A vor putea beneficia de măsuri de protecţie socială, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă adoptate de Guvern. complex

Prin aceste modificări s-a stabilit ca pe lângă măsurile de protecţie socială acordate de companii, pentru atenuarea impactului social, angajaţii disponibilizaţi ca urmare a reducerii activităţii celor două societăţi energetice să primească şi venit lunar de completare.

 Potrivit OUG nr. 36/2013, venitul lunar de completare se stabileşte odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre câştigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.

Venitul de completare se acordă lunar, pe perioade stabilite diferenţiat, respectiv pe 12 luni pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 3 ani şi până la 10 ani, 20 de luni pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 10 ani şi până la 15 ani, 22 de luni pentru salariaţii care au o vechime în muncă cuprinsă între 15 ani şi până la 25 ani şi 24 de luni pentru salariaţii care au o vechime în muncă de cel puţin 25 de ani.