AFIR elimină condiţia termenului de valabilitate de 10 ani pentru contractele de arendă

0
925

apiaAgenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale primeşte, începând din 28 aprilie, cereri pentru finanţarea proiectelor de investiţii în cadrul primei sesiuni de depunere a proiectelor prin intermediul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), pentru anul 2016. Una dintre modificările foarte importante pentru simplificarea accesării finanţării nerambursabile europene de către solicitanţi o constituie eliminarea termenului de valabilitate de minim 10 ani pentru contractele de arendă a terenurilor agricole.

Doar în cazul exploataţiilor care presupun înfiinţarea şi/sau reconversia plantaţiilor pomicole, contractele care conferă dreptul de folosinţă (arendă, concesiune) asupra terenurilor agricole trebuie să aibă o valabilitate de minimum 15 ani (excepţie: plantaţiile de viţă-de-vie, pepinierele, culturile de căpşun, zmeur, mur, coacăz şi agriş unde perioada minimă este de 10 ani), începând cu anul depunerii Cererii de Finanţare. Pentru celelalte tipuri de culturi nu este necesară prezentarea documentelor pentru terenul agricol, verificarea făcându-se de către experţii evaluatori, exclusiv în sistemul IACS.

Aplicabilitatea imediată a acestor modificări se va reflecta la depunerea proiectelor pentru Submăsurile 4.1 – Investiţii in exploataţii agricole, 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri şi 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici pentru care sesiunea este deja deschisă.