Lucrarea ”Mobilizare şi protest – Introducere în sociologia mişcărilor sociale”, apărută în 2013 la Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, este a doua reprezentativă pentru Ionel Nicu Sava, după ”Doctrine şi partide politice europene” (Florin Abraham, Călin Cotoi, Maria Vasiu; coord.: Ionel Nicu Sava- Bucureşti, Editura Centrului de Studii Regionale, 2007).
Autorul, în prezent conferenţiar în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, departamentul Sociologie, a dezvoltat, aşa cum dezvăluie CV-ul domniei sale (ce poate fi accesat şi studiat pe pagina web a Universităţii Bucureşti), o carieră impresionantă, în primul rând ca sociolog specializat în relaţii internaţionale şi mişcări sociale (fiind membru al Asociației Internaţionale a Sociologilor între 1998-2002, al sociologilor militari europeni ERGOMAS, al Asociaţiei Sociologilor din România), dar şi ca diplomat (fiind ambasador al României în Elveţia şi Lichtenstein între anii 2007 şi 2011), cercetător, editorialist şi publicist (redactor-şef la ”Central European Issues”, revista română de studii internaţionale, între 1997 și 2000; analist-redactor la Grupul Media al Ministerului Apărării, între 1994 şi 1996). A participat la programe de cercetare internaţionale şi are o multitudine de contribuţii la cărţi de specialitate din domeniul sociologiei, cu precădere politică şi militară, politicii internaţionale şi geopoliticii, studii şi articole publicate în ţară şi în străinătate.
Lucrarea de faţă ilustrează perfect convergenţa între activitatea de cercetare sociologică şi cea didactică a conferenţiarului Ionel Nicu Sava, care a obţinut titlul de Doctor în Sociologie, în anul 1999, la Universitatea din Bucureşti, cu teza ”Zece ani de tranziţie în Europa de Est. O analiză sociologică comparativă”; a efectuat apoi studii post-doctorale la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), în prezent fiind titularul cursurilor: Sociologia Mişcărilor Sociale, Sociologia Relaţiilor Internaţionale şi Cultural Diplomacy la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, departamentul Sociologie.
Volumul său ”Mobilizare şi protest – Introducere în sociologia mişcărilor sociale” numără 390 de pagini, are o structură omogenă şi organizată, după Prefaţă şi Introducere urmând unsprezece capitole autonome, bine structurate, alcătuite fiecare din aproximativ cinci –șase subcapitole, exceptând capitolul X, care numără doar două subcapitole. Fiecare capitol are un titlu propriu, iar titlul principal al lucrării, Mobilizare şi protest este, de fapt, acelaşi cu titlul principal al capitolului VII. Domeniul abordat este cel sociologic, aria favorită de desfăşurare a activităţii autorului, mai precis sociologia mişcărilor sociale, care îl preocupă într-o mare măsură pe Ionel Nicu Sava, cu atât mai mult cu cât este titularul cursului universitar omonim şi cu cât este deja în curs de apariţie o continuare la Mobilizare şi protest – Introducere în sociologia mişcărilor sociale, la Editura Universităţii din Bucureşti, respectiv Sociologia mişcărilor sociale- studii de caz.
Lucrarea lui Ionel Nicu Sava se bucură de o prefaţă semnată de James M. Jasper, un renumit scriitor şi sociolog american contemporan, cu experienţă didactică la New York University, Columbia- Princeton, New School for Social Research, și care, din 2007, susţine cursuri de licenţă la Graduate Center of City University of New York. Jasper este recunoscut pentru cercetările şi teoriile sale despre cultură şi politică, în special despre dimensiunea emoţională şi culturală a mişcărilor de protest.
Salutăm includerea textului prefaţei în limba originală – limba engleză – netradus, ca element de originalitate şi autenticitate, păstrând nota personală a autorului. Jasper realizează o scurtă incursiune în istoria contemporană a mişcărilor de protest, din anii ’60 până în prezent, cu dese trimiteri la România şi comparaţii între felul în care se manifestă mişcările de protest în Europa şi în Statele Unite, dar şi între tipurile şi categoriile de protestatari. El apreciază: “(…) după o lungă stupoare comunistă, România a readerat la Europa – inclusiv la tradiţiile de protest ale acesteia. Ceea ce e un lucru bun” (trad. n).
Tematica lucrării lui Ionel Nicu Sava este de mare actualitate în contextul politic modern şi actual, edificatoare, în acest sens, fiind cuvintele cu care J.M. Jasper deschide prefaţa : “Mişcările de protest sunt resortul uzual pentru demolarea regimurilor corupte, represive, aşa cum s-a întâmplat în Europa de Est în 1989. Dar ele sunt, de asemenea, o parte esenţială a oricărei democraţii funcţionale. Votul, în democraţiile reprezentative, egalizează preferinţele tuturor cetăţenilor, dar, uneori, oamenilor le pasă de un anumit aspect mai mult decât pot exprima numai prin vot. Mişcările sociale articulează această preocupare suplimentară, această pasiune pentru sau împotriva unei viziuni a prezentului sau a viitorului. De aceea, ele nu dispar niciodată”. (trad. n.).
Introducerea lui Ionel Nicu Sava, destul de cuprinzătoare (17 pagini), se dovedeşte extrem de oportună pentru a plasa tema studiată, a mişcărilor sociale, în contextul de cercetare a acestui fenomen social, din mai multe perspective şi de către diferiţi sociologi, facilitând chiar şi unui cititor nefamiliarizat cu aceast domeniu o mai bună înţelegere a demersului sociologic. El face trimiteri şi reia idei ale altor specialişti care au studiat mişcările sociale, precum Charles Tilly (1978, 2013), M. Ganz (2003), J.M. Jasper (2010), Meyer şi Tarrow (1998), Goldstone (2003) ş.a. Despre construcţia lucrării, I.N. Sava afirmă că “urmează în linii mari modelul elaborat de sociologii europeni D. Della Porta şi M. Diani (1999,2006), ce prezintă profilul unui manual universitar”. Apreciem abordarea deschisă faţă de cititori a lui I. N. Sava, care crează apropiere şi atenuează formalismul impus de caracterul unei asemenea lucrări, atunci când, de exemplu, admite că “riscul repetării unor idei, argumente, autori, citate şi surse este (…) mai ridicat” din cauza încercării de a surprinde, în capitole, “perspective sau cadre de înţelegere a unui aspect al acţiunilor colective”. Introducerea cuprinde şi o agendă a direcţiilor de studiu şi a principalelor întrebări cărora autorul doreşte să le răspundă în cuprinsul lucrării, precum: cum au apărut mişcările sociale şi care este istoria lor; ce este o mişcare socială; ce este specific sau important la mişcările sociale; care sunt ariile sociale relevante în studiul mişcărilor sociale; au mişcările sociale nevoie de o insfrastructură preexistentă; care este legătura dintre mişcările sociale şi politică, etc.
Primul capitol al lucrării ne introduce în istoria mişcărilor sociale, accentuând faptul că acestea au existat cu mult înainte de a fi supuse studiului sistematic, respectiv după valul de mişcări din anii 1960 din Europa şi Statele Unite. Sunt supuse analizei repere esenţiale, precum Revoluţia Franceză, Revoluţia Americană, mişcările naţionale ale secolului al XIX-lea. Capitolul II evidenţiază principalele şcoli şi tradiţii de studiu ale mişcărilor sociale, dar şi principalele teorii în domeniu, ca şi pe principalii promotori ai acestora, reputaţi sociologi americani şi europeni. Manualul lui I.N. Sava se continuă şi se completează treptat, cu analiza surselor, a dimensiunii mişcărilor sociale, cu identificarea rolului emoţiilor şi moralităţii în cadrul acestora. Interesantă relaţia între sociologia emoţiilor şi studiul emoţiilor în cadrul mişcărilor sociale, descoperire recentă, după cum afirmă autorul, ca şi comparaţia între felul în care erau privite emoţiile de către sociologii sfârşitului secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului XX (la pagina 141, I.N. Sava îl citează, de exemplu pe Freud : “Când indivizii sunt reuniţi într-un grup, toate inhibiţiile individuale dispar şi toate instinctele crude, brutale şi distructive ce zac în adormire în indivizi ca relicve ale epocilor primitive sunt provocate şi satisfăcute”) şi abordarea cu totul nouă pe care o au sociologi ai secolelor XX-XXI, ca, de exemplu Goodwin şi Jasper (2000), care au sesizat rolul crucial al emoţiei în acţiunea colectivă. Un capitol incitant este capitolul V, care analizează şi caracterizează identitatea colectivă, ca şi rolul reţelelor sociale şi al media în mişcările sociale, definite ca un “spaţiu de mişcare şi bulevard de expansiune pentru mişcările sociale”. Ştim cu toţii că, uneori, un protest public al unui grup de 80 de persoane poate să pară o manifestare de amploare, în funcţie de felul în care televiziunile aleg să îl transmită şi de conotaţia pe care doresc să i-o aloce, profitând de influenţa covârşitoare asupra maselor. De aceea, structura de oportunităţi pe care mass-media o oferă mişcărilor sociale este foarte util de studiat. Aflăm, mai departe, în capitolul ce urmează, despre organizarea şi conducerea mişcărilor sociale, iar capitolul VII, cel ce dă titlul lucrării noastre, este cel ce tinde să concentreze cele mai multe informaţii despre dinamica, în sine, a mişcărilor sociale (ciclul de proteste; repertoriul de acţiuni; tipurile de proteste: marşul, acţiunea, mitingul şi greva; tehnici de mobilizare a resurselor, etc). Următoarea parte a lucrării este dedicată perspectivei politice, respectiv încadrarea în politică a mişcărilor sociale, puterea politică şi oportunităţile oferite de acestea, partidele politice şi controlul politic. Un alt aspect relevant îl constituie politica de represiune şi conflictele civile. Capitolul X este consacrat studiului metodelor şi tehnicilor de evaluare a acţiunilor colective, în timp ce ultimul capitol, Studii de caz. Mişcările sociale şi reducerea decalajelor de dezvoltare, studiază, în special sub aspectul legăturii dintre mişcările sociale şi dezvoltarea societăţii, cazul Americii Latine, pe care o consideră “un bun laborator al dezvoltării (şi) prin mişcări sociale”,insistând asupra Braziliei, Boliviei şi Mexicului.
Lucrarea lui Ionel Nicu Sava este presărată cu dese trimiteri şi referinţe la studii ale unor sociologi renumiţi, precum D. Della Porta (1998, 2006), M. Diani (1992), V. Boudreau (1996), W.A. Gamson (1975, 1992), J. Goodwin (1997, 2000), P. Almeida (2003, 2010), C. Kurzmann (1996), R. Turner (1981, 1983), A. Touraine (2002), R. H. Turner (1981), dar remarcăm o aplecare deosebită către ideile lui Charles Tilly, sociolog şi istoric american (1929-2008), ale cărui lucrări (From Mobilization to Revolution, 1978, From Interactions to Outcomes in Social Movements, 1999, Popular Contention in Great Britain, 1995) s-au concentrat asupra relaţiei dintre politică şi societate, sociolog considerat de către M. Douglas “părintele fondator al sociologiei secolului XXI”. De asemenea, I.N. Sava îl parafrazează adesea şi pe new-yorkezul J.M. Jasper, semnatarul prefaţei sale, cu lucrările sale The Art of Moral Protest, 1997 şi The Emotions of Protest, 1998.
Scrisă într-un stil didactic, dar din perspectiva cercetării sociologice şi având caracterul unui manual, după cum apreciază autorul însuşi, lucrarea Mobilizare şi protest – Introducere în sociologia mişcărilor sociale este accesibilă atât din punct de vedere al limbajului – unul îngrijit, cu formulări clare şi la obiect – cât şi al conţinutului, unei game vaste de cititori, fie aceştia studenţi, cadre didactice, sociologi, istorici, jurnaliști, fie simpli cetăţeni interesaţi de înţelegerea fenomenului atât de actual al mişcărilor sociale.
Suntem de acord cu aprecierea sinceră şi modestă a lui Ionel Nicu Sava faţă de propria lucrare, despre care afirmă că “este o lucrare introductivă în sociologia mişcărilor sociale şi, fără a avea pretenţia că este una de pionierat (un titlu apropiat a fost folosit de C. Tilly la sfârşitul anilor 1970 ), remarcăm totuşi noutatea domeniului la noi în ţară, cel puţin în raport cu ultima perioadă de timp. Cartea aduce în atenţia specialiştilor şi a publicului din România chestiunea mişcărilor sociale sub o formă sistematizată, ordonată conform temelor principale de cercetare şi criteriilor şi şcolilor şi teoriilor care au constituit această ramură a ştiinţelor sociale”.
MIHAELA PÂRVU
