Daniel Drâgnei, consilier judeţean: „În ultimii 25 de ani s-a modificat de trei ori Codul Silvic”

0
1170

Ieri, liberalii din toată ţara au organizat conferinţe de presă pentru a da lămuri care e situaţia cu Codul Silvic, ce are bun noul Cod Silvic şi ce nu are bun, ce ar fi trebuit păstrat din vechiul Cod Silvic şi de ce a ajuns un mare scandal politic această dezbatere pe Codul Silvic. La Dolj, deputatul Constantin Dascălu a explicat de ce el nu susţine acest Cod Silvic, iar consilierul judeţean Daniel Drâgnei, fost director al Direcţiei Silvice Dolj a adus în discuţia istoria Codului Silvic şi cum ar trebui prevenit jaful din păduri.

Deputatul Constantin Dascălu a precizat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că PNL susţine eliminarea completă a exploatărilor ilegale şi înăsprirea pedepselor pentru cei are atentează la sănătatea pădurii. „Faptul că o demonstraţie îndreptăţită a societăţii civile s-a dorit a fi confiscată politic şi deturnată ne-a determinat să luăm poziţie. Istoria noului Cod Silvic este veche, un ministru al PNL a depus proiectul pentru Codul Silvic în Parlament pe care l-a susţinut. Aşa cum a fost depus iniţial, Codul Silvic asigura o exploatare raţională a puderilor şi de durată a pădurilor, astfel încât să se menţină tot scopul ecologic, economic şi social al pădurii, în schimb au fost multe modificări în Parlament, care au slăbit rolul funcţional al Codului Silvic, însă acum s-a depăşit orice măsură, încât s-a politizat subiectul iar cetăţenii nu mai ştiu ce să înţeleagă. PNL a susţinut tot timpul ca Codul Silvic să permită eliminarea completă a exploatărilor ilegale şi înăsprirea pedepselor pentru cei are atentează la sănătatea pădurii. PNL a susţinut cuprinderea tuturor suprafeţelor de păduri, indiferent de mărimi, într-o exploatare raţională pentru a avea o odezvoltare durabilă, care ea trebuie să fie inepuizabilă şi să-şi îndeplinească rolul pentru societatea românească. Schimbările făcute de actuala putere în Parlament priveau tocmai înlăturarea acestor bariere iar PNL este împotriva promovării Codului Silvic fără ca pădurile să fie exploatare pe baza unor amenajamente care din punct de vedere tehnic vor fi explicate de colegul eu domnul Drânei”,a  consemnat deputatul PNL de Dolj, Constantin Dascălu.

Ei vor să scoată amenajamentele silvice din noul Cod

       Consilierul judeţean Daniel Drâgnei, fost director al Direcţiei Silvice Dolj a menţionat că primul Cod Silvic a apărut în 1881 şi a fost promulgat de regele Carol I, „tocmai cu scopul de a gestiona fondul forestier” şi de a reglementa regimul de exploatare a pădurilor, atât cele de stat, dar mai ales cele private. „Următorul Codul Silvic a fost elaborat în 1910, el a apărut tocmai din nevoia unui reforme silvice, următorul Cod Silvic, în 1962, odată cu apariţia colectivizării. Acest ultim Cod Silvic a fost modificat în 1996, tocmai prin apariţia legii retrocedării. Din 1996, următoarea modificare a fost în 2008 şi ne aflăm acum în 2015, cu o altă modificare. În ultimii 25 de ani s-a modificat de trei ori Codul Silvic, iar înainte de 1989, adică, în ultimii 100 de ani s-a modificat tot de trei ori. Asta spune multe. Acest ultim Cod nu este bun pentru că nu asigură o funcţionare durabilă a pădurii în ţara noastră. Pe baza acestui Cod Silvic se organizează un amenajement silvic, care este un proiect pe baza căruia funcţionează ocoale silvice. Nu se poate face nicio intervenţie într-o pădure fără aceste amenajamente silvice şi ei vor să scoată acestea din noul Cod. Aceasta e problema”, a mai spus Daniel Drâgnei.