Două obiective pentru SCM Craiova la turneul pentru locurile 7-9 / Pregătirea sezonului viitor şi intrarea în obiectiv

0
358

Echipa de handbal SCM Craiova începe sâmbătă turneul pentru locurile 7-9 din Liga Naţională, în care mai sunt implicate echipele CSM Bucureşti şi Cetate Deva. De altfel, cele două s-au şi întâlnit miercuri, echipa Primăriei capitalei impunându-se cu 32-20. Formaţia antrenată de daneza Mette Klit şi la care evoluează Tolnai, Manea sau Vărzaru vine sâmbătă la Craiova, pentru jocul programat de la ora 18, în Sala Polivalentă. Antrenorul Aurelian Roşca spune că echipa sa va încerca să îndeplinească obiectivul stabilit la începutul campionatului (locurile 1-7). De asemenea, Roşca şi Sbora vor să utilizeze şi jucătoarele care au jucat mai puţin, pentru a le observa în meciuri oficiale, scopul fiind de a se încropi o echipă redutabilă pentru sezonul viitor. „Vrem să jucăm bine, să facem spectacol şi să câştigăm. Încercăm să îndeplinim obiectivul stabilit la startul campionatului, clasarea pe locurile 1-7. Este foarte important pentru noi să vedem la lucru şi jucătoarele care au evoluat mai puţin, pentru a ne face o părere în privinţa lor, fiindcă ne dorim  să formăm o echipă solidă pentru sezonul următor, în care să ne propunem un obiectiv mai îndrăzneţ” a spus unul dintre antrenorii echipei, Aurelian Roşca. El a fost însoţit la comnferinţa care a prefaţat intrarea în turneul 7-9 de Roxana Han Gatzel. Aceasta crede că meciurile rămase sunt un prilej de a face spectacol, echipa nemaicontând pentru un obiectiv de performanţă, dar în acelaşi timp scăpând şi de grijile retrogradării. „Ne bucurăm că nu mai avem probleme cu retrogradarea, acum vrem să jucăm bine contra unei echipe puternice, CSM Bucureşti, în care s-a investit foarte mult. Au jucătoare foarte bune, dar şi noi am demonstrat că le putem face faţă” a spus Han. Următorul joc al echipei din Bănie va fi miercurea viitoare, în deplasare, cu Cetate Deva.