Seminarişti premiaţi la Olimpiada Naţională de Religie

0
456

Elevii Seminarului Teologic “Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova au participat în această perioadă la Olimpiada Naţională de Religie, care a avut loc la Deva, judeţul Hunedoara, unde au obţinut rezultate meritorii.

Astfel, la disciplina Studiul Vechiului Testament, elevul Muscalu Victor-Dănuţ, anul I (coordonator diacon prof. Angel Cristian Stăiculescu), a obţinut Premiul I şi Premiul Special pentru cea mai originală lucrare. La anul al III-lea, disciplina I.B.O.R., elevul Covrig Gheorghiţă Marian (coordonator pr. prof. Cristin Sperlea) a obţinut Menţiune, elevul Niţulescu Constantin Daniel – anul al II-lea (coordonator pr. prof. Gheorghe Pârva) a obţinut Premiul Special la disciplina Studiul Noului Testament, iar elevul Pătuleanu Dimitrie – anul al IV-lea, la disciplina Dogmatică, a obţinut Premiul Special, profesor coordonator fiind părintele prof. Cristin Sperlea.

“Prin muncă, dăruire şi responsabilitate, elevii seminarişti au obţinut rezultate deosebite, demne de laudă, la această Olimpiadă Naţională, reîmprospătând tradiţia şcolii noastre, de transmitere a valorilor permanente tinerei generaţii. Îi felicităm din toată inima pe aceşti elevi minunaţi ai şcolii noastre, pentru ţinuta lor demnă de viitori teologi ai Bisericii Ortodoxe”, a declarat părintele diacon Angel Cristian Stăiculescu.