Acordarea ajutoarelor de minimis pentru IMM-uri constrânsă de crearea de locuri de muncă

0
338

În şedinţa de guvern de ieri a fost aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea de ajutoare de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii. Guvernul Ponta a introdus criterii suplimentare de eligibilitate pentru firmele care doresc să obţină ajutoare de minimis, investitorii fiind obligaţi să facă dovada creării şi menţinerii unui număr minim de locuri de muncă dacă doresc să primească bani de la stat.

„Prin noua schemă de ajutor de minimis se introduce condiţia de a crea până la finalizarea investiţiei şi de a menţine pe o perioadă de minimum 3 ani de la finalizarea investiţiei: cinci locuri de muncă, din care cel puţin două pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni, în cazul unui ajutor de minimis de până la 100.000 de euro, inclusiv; şapte locuri de muncă, din care cel puţin trei pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni, în cazul unui ajutor de minimis de la 100.000 de euro până la 200.000 de euro, inclusiv”, se arată în hotărârea aprobată de Guvernul Românie.

Ajutorul de minimis se plăteşte după efectuarea cheltuielilor eligibile aprobate prin acordurile pentru finanţare. În cazul construcţiilor cu scop industrial, valoarea maximă a cheltuielilor eligibile se determină pe baza unor standarde de cost în scopul evitării decontării unor cheltuieli supraevaluate şi eliminării subiectivismului în evaluarea proiectelor de investiţii.

Plata se va efectua după verificarea la faţa locului a realizării investiţiei

În vederea plăţii ajutorului de minimis, întreprinderea care a primit Acord pentru finanţare transmite Ministerului Finanţelor Publice, la Registratura generală (strada „Apolodor” nr. 17, sector 5, Bucureşti): a) cerere de plată a ajutorului de minimis, conform Formularului nr. 4la prezenta procedură; b) opis cu toate documentele anexate Cererii de plată a ajutorului de minimis; c) documentele justificative prevăzute în Formularul nr. 5 la prezenta procedură, în ordinea prezentată în formular. Copiile conţin menţiunea „Conform cu originalul”, ştampila şi semnătura persoanei autorizate să reprezinte legal întreprinderea. „Plata ajutorului de minimis se face având în vedere valoarea activelor achiziţionate şi înregistrate în contabilitate, pe baza facturilor emise de furnizor, conform reglementărilor legale în vigoare, în limita finanţării aprobate prin Acordul pentru finanţare. În cazul în care se constată lipsa unor documente sau neconcordanţe între datele şi informaţiile transmise, Unitatea de implementare transmite o solicitare de completare a Cererii de plată a ajutorului de minimis. Plata ajutorului de minimis de către Ministerul Finanţelor Publice se va efectua după verificarea la faţa locului a realizării investiţiei de reprezentanţii Unităţii de implementare.

S-a simţit nevoia introducerii unor constrângeri

În vechea schemă de acordare a acestui tip de ajutor din partea statului nu exista obligativitatea legată de crearea şi menţinerea de noi locuri de muncă. Se pare că schema a funcţionat destul de bine şi înainte, dar Guvernul Ponta a simţit nevoia introducerii noilor constrângeri. „În perioada 2008-2010 au fost aprobate spre finanţare un număr de 905 proiecte de investiţii în valoare totală de aproximativ 100 de milioane de euro, echivalent în lei. Bugetul alocat schemei a fost angajat în totalitate, schema fiind declarată închisă la data de 7 iunie 2010. Din cele 905 proiecte de investiţii aprobate spre finanţare s-au realizat 821 de investiţii; 84 de proiecte de investiţii nu s-au realizat din cauza lipsei sursei de finanţare sau a renunţării la proiectul de investiţii. Pentru cele 821 de proiecte de investiţii realizate în perioada 2008-2011 s-a plătit un ajutor de minimis în sumă de 371,29 mil. lei, faţă de 397,17 mil. lei ajutor de minimis aprobat, rezultând un grad de implementare de 93,5%”, se arată în nota de fundamentare.