O lansare de carte şi o lecţie de viaţă

0
706

Despre medicul Alexandru Andriţoiu este de prisos să mai vorbim astăzi. Experienţa domniei sale în medicina internă, zecile de cărţi scoase în domeniul ecografiei doppler, participările la numeroase conferinţe internaţionale şi paleta generoasă de emisiuni pe subiecte de medicină la care a fost invitat creionează pregătirea, dăruirea, notorietatea şi experienţa doctorului Alexandru Andriţoiu. De data aceasta, însă, nu vreau să discutăm despre medicul, ci mai degrabă aş dori să-l descoperim pe omul Cezar Alexandru.

Vineri seara, într-o locaţie deja binecunoscută, celebra “Casă cu tei” din Craiova, familia Andriţoiu şi-a aşteptat prietenii, oameni cu cariere în diverse domenii de activitate, nume sonore ale medicii româneşti şi nu numai. Cu toţii au onorat invitaţia pentru a-l aniversa pe medicul, poetul şi mai ales, omul Alexandru Cezar Andriţoiu, aşa cum se cuvine. Aniversare inedită. Cei 56 de ani au fost marcaţi printr-o lansare de carte, un volum de poezie…Subtil”. Sunt 56 de poezii, scrise la momente de inspiraţie maximă, care îl reprezintă sufleteşte pe Alexandru Andriţoiu. Îl descoperim cu totul altfel, mesajul poeziilor este unul… subtil. Versurile sunt atent alese, subtile. Titlurile te îndeamnă la reflecţii, poeziile nu sunt aşezate într-un mod întâmplător în carte, ele împreună fac un puzzle, curg una după alta, iar la final totul pare… subtil.

Alexandru Andriţoiu… Cezar Alexandru cum este cunoscut în lumea poetică şi-a îndemnat invitaţii să preţuiască viaţa, asta într-un moment în care autorul poeziilor a trebuit să anunţe cu durere în suflet că prozatorul şi prietenul său, Jean Băileşteanu ne-a părăsit, prea rapid, fără să ne dea vreo explicaţie. „Nu vă aflaţi întâmplător aici, sunteţi prietenii mei de suflet. Oameni excepţionali cu care eu rezonez perfect. Trăiţi-vă viaţa, dragii mei ! Trăiţi fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima ! Vreau să aduc un omagiu bunului meu prieten, prozatorului Jean Băileşteanu, care, din păcate, nu a mai putut să fie în seara asta prezent…”, a spus cu vocea tremurândă, medicul Alexandru Andriţoiu.

 

 

Jean Băileşteanu, în prefaţa cărţii „Subtil”: „Emoţia produsă de o injecţie sau de un bisturiu nu poate fi mai mică decât cea produsă de coala albă de hârtie, de un şevalet sau de un sunet fundamental şi cam de-aci porneşte şi de astă dată demersul poetic al autorului Cezar Alexandru”.