O săptămână pentru învăţământul tehnic

0
412

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj va desfăşura, în perioada 18-22 aprilie, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ care îşi propune să şcolarizeze, în  anul şcolar 2016/2017, elevi în în învăţământul profesional şi tehnic, „Săptămâna meseriilor”, unde sunt cuprinse două acţiuni importante. „Am trimis înştiinţare tuturor unităţilor, care au în oferta pentru 2016/2017 învăţământul profesional de stat, cu durata de trei ani, aşa cum spune legislaţia, planul pentru perioada 18-22 aprilie 2016. Sunt două obiective importante în acesta. Primul dintre ele se referă  la promovarea învăţământului profesional şi tehnic, în general, şi a modului de organizare şi funcţionare a acestei forme de învăţământ, cu durata de trei ani, în special, informarea având referinţă la condiţiile în care elevii au acces la învăţământul profesional cu durata de trei ani, precum şi la beneficii. Cea de-a doua direcţie de acţiune se referă la consilierea elevilor din ultima clasă de învăţământ gimnazial, acestora urmând să le fie prezentate oportunităţile şcolarizării profesionale”, a precizat prof.  Simona Ciulu, inspector pentru învăţământul profesional şi tehnic, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.