Preşedintele Camerei Deputaţilor, vizită oficială în Republica Croaţia

0
399

Valeriu Zgonea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, efectuează în perioada 15 – 16 aprilie o vizită oficială în Republica Croaţia, la Zagreb, la invitaţia preşedintelui Parlamentului Republicii Croaţia, Josip Leko. „Vizita constituie o nouă etapă în continuarea şi aprofundarea dialogului parlamentar bilateral dintre cele două Parlamente şi reprezintă un răspuns la vizita oficială în România a delegaţiei parlamentare croate, condusă de Josip Leko, în noiembrie 2013”, se precizează într-un comunicat de presă. Pe durata vizitei oficiale, delegaţia parlamentară română va avea întrevederi cu preşedintele Parlamentului Republicii Croaţia, Josip Leko, cu prim – viceprim – ministru şi ministru de Externe, Vesna Pusić, cu alţi membri ai Guvernului croat, precum şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri. De asemenea, delegaţia parlamentară română, condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, urmează să fie primită de preşedintele Republicii Croaţia, E.S. Kolinda Gragar Kitarovic.Din delegaţia parlamentară fac parte deputaţii Steluţa-Gustica Cătăniciu (Grup PC-PLR), Dorel-Gheorghe Căprar (Grup PSD) şi Giureci-Slobodan Ghera (Grupul minorităţilor naţionale).