PNL cere demisia premierului Ponta pentru sabotarea proiectului autostrăzii Sibiu-Piteşti

0
343

Partidul Naţional Liberal îi solicită premierului Ponta să îşi asume responsabilitatea pentru neînceperea lucrărilor la autostrada Sibiu-Piteşti şi sabotarea, astfel, a economiei naţionale şi să îşi prezinte demisia.

Deputatul Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL susţine că premierul încearcă în mod ipocrit să paseze responsabilitatea întârzierii începerii acestui important proiect de autostradă către cei care au contestat licitaţia la studiul de fezabilitate şi Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), o instituţie independentă. „Ponta ar fi probabil mulțumit dacă numai firmele de casă ar câștiga licitaţiile, iar celelalte companii nu ar avea posibilitatea de a contesta rezultatele licitaţiilor, ca într-un veritabil regim nord-coreean. Ar fi poate indicat să consulte raportul de activitate al CNSC pentru a vedea că în aproape 98% din cazuri deciziile acestuia sunt confirmate în justiţie: doar 1.2% au fost casate de instanţe şi alte 1.2% au fost modificate în parte”, susţine deputatul liberal Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.

Legătura care lipseşte în coridorul de la Constanţa la Nădlac

Conducerea PNL mai spus că pentru întârzierea începerii lucrărilor la autostrada Sibiu-Piteşti responsabili sunt premierul Ponta şi prietenul său Dan Şova, cel care a refuzat timp de un an şi jumătate să lanseze licitaţia pentru revizuirea studiului de fezabilitate. „Lucrările la această autostradă trebuiau să înceapă anul acesta, din bani europeni, astfel încât românii să poată avea o legătură directă pe autostradă de la est la vest. Ponta a vrut însă să saboteze acest proiect de autostradă pentru a crește traficul spre Comarnic-Braşov, un proiect care ar fi costat 8 miliarde de euro și de care şi-a legat viitorul politic atunci când a promis că nu va mai candida în 2016….”, a mai spus Ionuţ Stroe, într-un comunicat de presă.

Economia României, marii transportatori, deschiderea portului Constanţa ca poartă de intrare în Uniunea Europeană sau continuarea proiectului investiţional Dacia-Renault, atât de important pentru România, depind de autostrada Sibiu-Piteşti, legătura care lipseşte în coridorul de la Constanţa la Nădlac. Dacia-Renault pare condamnată la relocare în condițiile în care data de începere a lucrărilor nu poate fi mai devreme de 2017-2018, iar finalizarea acestora în 2022, aşa cum au estimat de altfel li cei din conducerea CNADNR audiați recent la Comisia de Transporturi din Camera Deputaților.