Expoziţia „Spaţiul European” a Comisiei Europene ajunge în România. Craiova va fi a 19-a gazdă a caravanei în turneul său european, după opriri în oraşe precum Madrid, Roma, Bruxelles, Viena sau Londra. Expoziţia este amplasată în Piaţa ,,Mihai Viteazul” şi va putea fi vizitată gratuit, în perioada 19-27 aprilie. Programul de vizitare este următorul: de luni până vineri, între orele 9.00-19.00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 10.00-22.00.
În cadrul expoziţiei vor fi ilustrate, într-un mod interactiv, beneficiile pe care spaţiul şi programele spaţiale ale Uniunii Europene le au pentru Pământ, inclusiv prin prezentări despre programele europene Galileo, EGNOS şi Copernicus. Mai mult, cu ajutorul telescopului amplasat în spaţiul expoziţiei vor putea fi observaţi pe cer sateliţii europeni, iar vizitatorii vor avea la dispoziţie “Omni- Globe”, o hologramă a atmosferei Pământului. Anul acesta caravana europeană va mai ajunge şi în Grecia, Praga, Italia, Olanda şi Bulgaria. Specialiştii explică spaţiul pe înţelesul tuturor. Pe lângă punctele de informare interactive din spaţiul expoziţiei, accesibile oricând în timpul programului, se vor organiza câte trei prezentări de 15 minute în fiecare zi, cu începere de la orele 16.30, 17.30 şi 18.30, susţinute de specialişti într-un limbaj accesibil, urmate de întrebări şi răspunsuri din partea publicului.