Poftiţi în „Fabrica de poveşti”!

0
734

De astăzi până la sfârşitul lunii, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” primeşte înscrieri la cele trei ateliere de creaţie din cadrul proiectului „Fabrica de poveşti”, care se vor desfăşura în lunile mai şi iunie. Primul, „Jocul de-a joaca”, propune deprinderea mânuirii păpuşilor bi-ba-bo (păpuşi de pus pe mână) şi va fi coordonat de actriţa Oana Stancu. Al doilea atelier, „Primul pas spre scenă”, va fi coordonat de actriţa Alis Ianoş, în cadrul lui participanţii putând descoperi şi utiliza tehnici teatrale pe care le pot folosi în viaţa de zi cu zi sau îşi vor putea descoperi valenţe artistice. Cel de-al treilea atelier – „Ucenicul păpuşar” – va fi unul destinat celor care vor să înveţe cum se construiesc păpuşile de teatru şi o va avea coordonatoare pe Norica Preduţ, de 40 de ani sculptor de păpuşi în cadrul Teatrului „Colibri”. „Cele trei ateliere se vor desfăşura pe parcursul a zece întâlniri şi se vor finaliza cu o expoziţie, în cazul atelierului de construcţie păpuşi, şi cu un scurt spectacol în cazul celorlalte două”, a precizat Adriana Teodorescu, manager interimar al instituţiei. Înscrierile se fac la numărul de telefon 0251.412.473 sau pe e-mail colobricolibri2012@yahoo.com. Fiecare atelier are o taxă modică de participare: 40 de lei de persoană.