Iran: seism cu magnitudinea de 7,8 grade

0
352

Un violent seism s-a produs marţi, 16 aprilie a.c., în regiunea Baluchistan din Iran, în apropiere de frontiera cu Pakistanul, indică Institutul de Studii Geologice al SUA (USGS). Centrul Iranian de Seismologie a indicat o magnitudine de 7,5 grade pe scara Richter, iar USGS de 7,8 grade. Epicentrul seismului este situat la 80 de km nord de oraşul Saravan, în apropiere de graniţa cu Pakistanul şi s-a produs la adâncimea de 15,2 km, mai precizează USGS. Cutremurul, care a început la 11.44, ora Bucureştiului, a fost resimţit în toată regiunea Golfului. Deosebit de puternic în Kuveit, Bahrein, estul Arabiei Saudite, Oman şi, parţial, în New Deli – India. Cinci echipe de salvare au fost trimise în orşele Saravan şi Khash pentru a evalua pagubele, potrivit şefului Crucii Roşii iraniene, Mahmoud Mazafar, citat de Agenţia Izna. Potrivit unui prim bilanţ s-au înregistrat 40 de morţi. Situată într-o zonă seismică importantă, Republica Islamică Iran a cunoscut mai multe cutremure devastatorare. La 9 aprilie, un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade a făcut 37 de morţi şi 150 de răniţi în sudul ţării, nu departe de centrala nucleară Bouchehr. Cel mai mare număr de morţi s-a înregistrat în decembrie 2003 – 31.000, la Bam, un sfert din populaţia oraşului. În august 2012, două cutremure puternice au făcut 306 morţi, aproape de oraşul Tabriz. Iranul se găseşte în febră pre-electorală, la 14 iunie fiind prevăzute alegerile prezidenţiale. Pentru ziua de joi, 18 aprilie, era anunţat un mare miting pe stadionul Azadi din Teheran, unde erau chemate 100.000 de persoane, pentru a afla numele “principalului candidat” la alegeri.