City i s-a alăturat lui Wigan în finala Cupei Angliei

0
373

Cu un Pantilimon excelent, “cetăţenii” au eliminat-o pe Chelsea

După ce a eşuat în Premier League, Cupa Ligii şi Liga Campionilor, Manchester City are ocazia de a mai salva ceva din acest sezon în Cupa Angliei, competiţie unde “cetăţenii” au ajuns în ultimul act graţie vitoriei înregistrate, duminică seară, contra celor de la Chelsea, 2-1 pe “Wembley”. Arenă ce găzduise cu o zi mai devreme şi cealaltă semifinală, una ce a dat câştig de cauză lui Wigan Athletic, care a trecut cu 2-0 de divizionara secundă Millwall.

Trei sferturi de meci aproape că a fost şomer Pantilimon, integralist între buturile lui City! Cu Lampard şi Terry ţinuţi pe bancă de Benitez, fosta adversară a Stelei din “optimile” Europa League a fost sac de box pentru rivala din Manchester. Care s-a distrat, au avut posesie de peste 66 la sută, a marcat prin Nasri (35) şi Aguero (47), a mai ratat şi alte ocazii, dominând la toate capitolele.

Ziua liniştită a goalkeeperului de 2,02 metri i-a fost stricată însă de Demba Ba. Senegalezul care-l ţine rezervă pe Torres nu i-a lăsat nici o şansă (66) la reluarea acrobatică, bară-gol! Era abia al doilea şut pe poarta lui Pantilimon. Trezit din amorţeală, ex-timişoreanul şi-a etalat reflexele şi într-un minut de aur (71) s-a opus egalării cu două parade decisive. Mai întâi i-a furat mingea din picioare lui Mata în mijlocul careului, pentru ca apoi să fie la locul şi momentul potrivit, respingând la reluarea aceluiaşi Ba.
Chelsea a forţat şi cu Torres, dar “Panti” a închis poarta. A ieşit perfect pe centrări, a tremurat însă la lovitura liberă bătută de David Luiz puţin lângă bară şi a prins ultima minge în faţa lui Ba în prelungiri.

426 de minute a reuşit Pantilimon să ţină închisă poarta lui City, Demba Ba fiind singurul care l-a învins în actuala ediţie a Cupei Angliei.

Altfel, Pantilimon a înregistrat al doilea succes capital cu Chelsea în acest sezon. Acum opt luni, portarul român a luat două goluri, de la Torres şi Bertrand, dar Man. City a câştigat Supercupa cu 3-2. La capitolul dezamăgiri, ştiindu-se că în campionat şi Liga Campionilor nu-l poate scoate din poartă pe Joe Hart, “tricolorul” rămâne cu regretul de a fi ieşit devreme din Cupa Ligii, în turul 3, primind 4 goluri de la Aston Villa, chiar pe teren propriu (2-4).

Dacă se va impune cu City în finala din 11 mai, Pantilimon îşi va trece în palmares al treilea trofeu de când îmbracă tricoul “cetăţenilor”, după titlul şi Supercupa cucerite în 2012.