„Aius” lansează al doilea volum din Colecţia „Avangardă şi transdisciplinaritate”

0
841

Editura „Aius” şi revista Mozaicul vă invită mâine, 17 aprilie, la lansarea cărţii „Revizitând avangarda”, de Florin Colonaş, evenimentul urmând a se desfăşura, de la ora 19.00, la Anticariatul „UNU” din Bucureşti (strada „Academiei” nr. 4-6). Vor vorbi despre volum Daniela Micu, Gabriel Nedelea şi Luiza Mitu, iar moderator va fi Petrişor Militaru. Cartea lui Florin Colonaş – prefaţată de Cătălin Davidescu – este cea de-a doua din Colecţia „Avangardă şi transdisciplinaritate” a Editurii „Aius”, anul trecut apărând volumul „Basarab Nicolescu: sub semnul septenarului” – coordonatori Petrişor Militaru şi Luiza Mitu. Florin Colonaş (n. 1939) a absolvit Facultatea de stomatologie din Bucureşti (1969), apoi şi-a luat doctoratul în ştiinţe medicale (1984). A publicat trei cărţi pentru copii şi nouă de educaţie sanitară. Este expert în pictură modernă al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, expert evaluator al UNEVAR şi membru al Asociaţiei Experţilor în Artă, Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.