Reghe: “Îi văd pe jucători înfometaţi de fotbal şi de trofee”

0
656

În etapa a doua a play-off-ului, Universitatea Craiova joacă în deplasare cu FC Voluntari, vineri, de la ora 20.30. Antrenorul Ştiinţei, Laurenţiu Reghecampf, a vorbit despre duelul cu ilfovenii şi despre situaţia echipei pe care o conduce.

„Va fi un meci dificil, ţinând cont de faptul că vom juca pe un teren mai mic, nu ştim nici condiţiile, la ultima partidă am avut mari probleme, a fost o mocirlă, sperăm să avem condiţii mai bune, fiindcă avem jucători care sunt predispuşi la combinaţii, dar sper să ne adaptăm. Voluntariul a avut ocazii bune de a marca la CFR şi îşi doresc şi ei să facă primele puncte în play-off. Voluntari are jucători cu mare experienţă, care pot face diferenţa. Tamaş şi Budescu sunt jucători importanţi, dar valoarea celor de la Voluntari nu stă numai în cei doi, au un grup puternic, care meritat s-a calificat în play-off, au făcut meciuri solide. Voluntari este echipă bine organizată defensiv şi cu jucători buni pe atac sau mai ales pe contraatac, chiar dacă nu au un stil care te înnebuneşte, nu este foarte plăcut. Suntem din nou prima echipă care joacă în etapa din play-off şi printr-o victorie am pune presiune pe celelalte echipe şi am căpăta şi noi un pic de moral. Avem lotul aproape complet, pentru prima dată de când sunt la Craiova, au fost momente în care am avut 8 jucători de la echipa a doua la antrenament. Valerică Găman a intrat şi el cu echipa, avem nevoie de substanţă la antrenamente, pentru că numai aşa putem face meciuri bune la final de săptămână. Sunt sigur că jucătorii au învăţat din acea perioadă dificilă, îi văd înfometaţi de fotbal şi trofee, de a fi lăudaţi, pentru că au fost mult timp criticaţi, uneori pe bună dreptate. Pe mine mă ajută mult să îi văd aşa, doritori să câştige ceva” a spus Reghe.

Despre lupta la titlu, antrenorul a precizat: „Cei de la CFR se pot încurca numai singuri în lupta pentru titlu, dar vedeţi că au un parcurs fără greşeală. Celelalte echipe stăm la pândă, încercăm să ne câştigăm punctele. Unul dintre lucrurile la care mă gândesc este şi titlul, dar acum nu depinde de noi. M-aş bucura să avem victorii şi cu echipele din faţa noastră, aş avea o mai mare satisfacţie” a spus Reghecampf.

Laurenţiu Reghecampf a anunţat că merge pe principiul „echipa care câştigă nu se schimbă”: „Echipa care câştigă nu se schimbă, nu e avertisment pentru nimeni, dar când echipa merge şi câştigă şi are parcurs bun, e greu să schimbi. Roguljic are concurenţă mare, dar poate juca pe mai multe poziţii. El a fost mai mult accidentat de când a venit la Craiova. Are un caracter foarte frumos, se antrenează foarte bine, este un coleg bun, nu l-am văzut să fie supărat, se antrenează şi mai bine când are nevoie”.