“Anotimpurile” de Vivaldi

0
954

Concertul de vineri, 18 martie, ora 19, al Filarmonicii „Oltenia” Craiova aduce două dintre „ANOTIMPURILE” de VIVALDI – „Iarna” şi „Vara” – şi o călătorie muzicală, „ITALIANA”, cum mai este numită „Simfonia nr. 4” de MENDELSSOHN-BARTHOLDY. La pupitrul dirijoral se va afla FLORIN TOTAN, invitat al unor orchestre prestigioase precum Berlin Symphony Orchestra. Partitura solistică va fi la flaut, fiind interpretată de CĂTĂLIN OPRIŢOIU, solist al Orchestrei Simfonice București și solist concertist al Filarmonicii „Oltenia” Craiova.

FLORIN TOTAN

Născut la București, în anul 1955, într-o familie de muzicieni – tatăl său fiind un important compozitor, dirijor și profesor – Florin Totan își începe parcursul muzical cu studiul contrabasului, câștigând numeroase concursuri naționale. Își definitivează studiul instrumentului ca absolvent al Universității Naționale de Muzică București. Între anii 1980-1984 studiază dirijatul cu eminentul profesor Constantin Bugeanu, o mare autoritate a școlii dirijorale românești. Cel mai important moment al carierei sale a fost marcat de întâlnirea cu Sergiu Celibidache, cu care a studiat între anii 1982-1990 la München și Mainz. În vara anului 1983 a studiat la Academia Muzicală Chigiana din Siena, Italia, sub tutela prestigiosului Franco Ferarra. Au urmat cursuri de măiestrie cu Richard Schumacher, la Berlin, în anii 1990 și 1991. Florin Totan a câștigat două competiții internaționale de dirijat la Murzzuschlag, Austria – 1990 și respectiv, Berlin, Germania – 1991.

Maestrul Totan a condus numeroase turnee de succes în întreaga lume: Austria, Croația, Anglia, Franța, Finlanda, Italia, Israel, Germania, Belgia, Portugalia, Spania, Serbia, Turcia, Egipt, SUA, Mexic, El Salvador, Brazilia și Elveția. A participat la Crans Montana Forum, în 1999 și 2000, în fața unor audiențe formate din unii dintre cei mai importanți lideri mondiali, dintre care: Bill Clinton, Prințul Albert de Monaco, Prințul de Lichtenstein, Premierul rus V. Tchernomirdyn.

Cariera sa de dirijor este încununată de invitațiile unor orchestre prestigioase, dintre care amintim: Berlin Symphony Orchestra, Orchestra de Cameră Prusacă și Ruhr Chamber Philharmonic (Germania), London Schubert Players, Derby Symphony Orchestra, Charnwood Orchestra, Southampton Youth Orchestra și Hampshire Sinfonietta (Anglia).

CĂTĂLIN OPRIȚOIU

Cătălin Opriţoiu şi-a început lecţiile de flaut la vârsta de şase ani, sub îndrumarea tatălui său, profesorul Virgil Opriţoiu. Este apoi elev al Liceului de Muzică „Dinu Lipatti” și urmează cursurile Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti la clasa prof. Ioan Cațianis, completându-și licența cu studiile de master la clasa prof. Virgil Frâncu. În paralel, participă la mai multe cursuri de perfecţionare artistică organizate în România şi Germania cu profesorii Demetrius Popp, Aurèle Nicolet, Philippe Boucly, Irena Grafenauer. În anul 2009, obține titlul de doctor în muzică (cu calificativul Magna cum Laudae) pentru teza „Aspecte stilistice și interpretative în unele creații pentru flaut din muzica românească în a doua jumătate a secolului XX. Intepretarea – act creator.”

Cătălin Opriţoiu are un palmares bogat: este multiplu Laureat al Concursului Internaţional „Constantin Silvestri”, România (1990-1993); obține Premiul I la Concursul Naţional de Interpretare, dar și la Concursul Internaţional de Flaut, Timişoara, iar în anul 2007 câştigă locul întâi la Concursul Internaţional de Flaut din Volos, Grecia. În 2004 activează ca solo-flautist al Orchestrei Simfonice din Seul (Coreea de Sud), în 2005 absolvă cursul de măiestrie artistică pentru soliști (Master de solist) în cadrul Universităţii Superioare de Muzică din München (Germania). În acelaşi an, înfiinţează orchestra „Camerata Classica” şi activează ca solist permanent al acesteia, având colaborări în emisiuni radio şi de televiziune. În perioada 1998-2011, Cătălin Opriţoiu a fost prim-flautist al orchestrei filarmonice „George Enescu”, în prezent fiind solist al Orchestrei Simfonice București și solist concertist al Filarmonicii „Oltenia” Craiova.

Apreciat drept reprezentant valoros al şcolii moderne de interpretare, flautistul Cătălin Opriţoiu a susținut numeroase recitaluri camerale și a participat la proiecte de orientare clasică sau contemporană împreună cu ansambluri din cele mai diverse. El a fost, de asemenea, solist concertist pe scene cunoscute din mari centre culturale europene (Elveţia, Spania, Germania, Franţa, Italia, Austria), dar și în Japonia (Tokio Suntory Hall, alături de celebra soprană Sumi Jo), concerte în care a colaborat cu dirijori prestigioși, printre care Seiji Ozawa, Denno Foster, Octav Calleya, Atsushi Nukii, Horia Andreescu, Sergiu Comissiona, Mircea Cristescu, Corneliu Dumbrăveanu, Marian Didu, Cristian Mandeal.Dedicat în egală măsură și activității didactice, Cătălin Opriţoiu este Lector univ. dr. la catedra de flaut a Universității Naționale de Muzică București.