Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o întâlnire cu reprezentanții grupului EDP Renewable, între cei mai importanți investitori în producția de energie verde din România.
”Guvernul susține accelerarea eforturilor, la nivel național, orientate spre dezvoltarea sustenabilă a capacităților de producție a energiei și sprijină investitorii care contribuie la această abordare strategică”,a afirmat prim-ministrul, în cadrul întâlnirii.
Reprezentanții grupului EDP Renewable au menționat că cele 750 de milioane de euro investite până acum în România au permis dezvoltarea unor proiecte majore de energie verde, cu o capacitate totală instalată de peste 500 MW. Grupul a anunțat, cu acest prilej, că este pregătit să investească într-o producție suplimentară de până la încă 1.000 de MW.
În cadrul dialogului, a fost subliniată nevoia unui cadru care să permită stabilitate, predictibilitate și sustenabilitate acestor proiecte dedicate obținerii independenței energetice, prin folosirea resurselor regenerabile, precum cele solare și eoliene.