Un fan al Ştiinţei a intrat pe teren la meciul Chelsea – Steaua / „Mititelu la puşcărie” şi degete anti-Steaua pe Stamford Bridge

0
373

Suporterii olteni au scandat alături de englezi şi au afişat mesajul „Steaua = Ceauşescu”

Au fost peste cinci mii de români care au încurajat Steaua în capitala Regatului Britanic. Nu au fost însă doar români care au scandat pentru Steaua, ci şi unii care şi-au dorit încheierea parcursului european al echipei lui Gigi Becali. Aceştia erau suporteri ai Universităţii Craiova, care nu au venit doar să asiste la jocul de pe „Stamford Bridge”, ci şi-au făcut şi simţită prezenţa. În tribune, printre fanii lui Chelsea un grup de fani olteni a afişat mesajul sugestiv pentru istoria echipei din Ghencea, „Steaua  = Ceauşescu”, aplaudat generos de gazde. Dar momentul serii s-a petrecut în minutul 18 al jocului, când un ultras al Ştiinţei din gruparea „Praetoria” a intrat pe teren şi s-a dus glonţ spre fanii stelişti, arătându-le semne obscene. Laolaltă cu steliştii a fost pus şi patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, căruia i s-a dedicat mesajul inscripţionat pe tricoul suporterului: „mITITELU la puşcărie”, ca o dedicaţie cu o zi înainte ca acesta să împlinească 45 de ani. Tânărul suporter şi-a îndeplinit paşnic scopul, iar apoi nu a opus rezistenţă când a fost preluat de stewarzi şi evacuat. Atât comentatorii ProTV, cât şi cei de la Digisport, toţi stelişti veritabili, au spus că „intrusul” este fan al lui Chelsea. Pe „Stamford Bridge” fanii Ştiinţei, care au protestat în mai multe rânduri după dispariţia echipei favorite, au cerut din nou „Justice for Craiova (Dreptate pentru Craiova)” printr-un mesaj arborat.