Bursele ERASMUS, în atenţia studenţilor craioveni

0
247

În fiecare an, la începutul celui de-al doilea semestru, la Universitatea din Craiova au loc înscrierea şi ulterior selecţia studenţilor pentru bursele ERASMUS. În acest sens, studenţii craioveni din cadrul Universităţii din Craiova, dornici să afle mai multe despre programul de mobilităţi internaţionale ERASMUS în anul 2013-2014 au luat parte ieri la evenimentul intitulat International (ex) change.

La eveniment au luat parte şi studenţi care beneficiază în prezent de o astfel de bursă, precum şi foşti studenţi ERASMUS, care au povestit, pe scurt, experienţelor lor. Totodată, la Internaţional (ex) change au participat şi studenţi străini aflaţi în prezent la Craiova, în baza unui program internaţional. “ERASMUS este un program care se adresează cu prioritate studenţilor, dar se adresează şi dascălilor, pentru a asigura o mobilitate europeană în cadrul învăţământului superior. O mobilitate care vă ajută şi care reprezintă o reală şansă pentru fiecare tânăr, nu numai din această universitate, ci din întreaga Europă. Universitatea din Craiova are semnate acorduri instituţionale cu parteneri din întreaga lume, Mexic, China şi Corea fiind ultimele trei ţări cu care s-a semnat acest acord”, a precizat Cristiana Teodorescu, prorectorul Universităţii din Craiova.

Selecţia are loc în perioada 18-22 martie

Obiectivul principal al întâlnirii care s-a desfăşurat ieri la Universitatea din Craiova, este acela de a disemina informaţiile esenţiale despre tot ceea ce reprezintă programul ERASMUS, de a răspunde tuturor întrebărilor legate de mobilităţile internaţionale, în vederea creşterii numărului de studenţi care pleacă în străinătate cu o mobilitatea, fie aceasta de studiu sau de plasament (practică într-o instituţie parteneră).

Selecţia studenţilor are în perioada 18-22 martie a.c.. Criteriile includ evaluarea rezultatelor din timpul studiilor, cunoştinţele de limbi străine, motivaţie, activitate extraprofesională etc. Înscrierea se face prin depunerea unei scrisori de intenţie şi a unui CV (format european) la Biroul pentru Programe Comunitare. “Cuantumul bursei de care veţi beneficia în anul universitar viitor este unul atractiv, sensibil mai mare decât cel în anul universitar anterior şi vă va permite un trai decent la universitatea la care veţi merge”, a mai spus prorectorul Universităţii din Craiova, Cristiana Teodorescu.

 

Prin programul ERASMUS se acordă studenţilor (inclusiv celor de la master sau doctorat, dar cu excepţia celor din anul I) oportunitatea de a studia într-o ţară a Uniunii Europene, pentru o perioadă cuprinsă între 3 luni şi un an universitar.

 

Universitatea din Craiova a intrat în programul ERASMUS în anul universitar 1997-1998, pornind la drum cu 30 de studenţi, Acum, după 15 ani, Universitatea din Craiova are aproximativ 200 de mobilităţi pentru studenţi.