EDITORIAL / Kosovo, la 10 ani de independenţă!

0
109

Mâine, 17 februarie a.c., se împlinesc 10 ani de la declararea independenţei statului Kosovo, zona gri a Europei, îngrijorător pândită de islamism. Momentul festiv este tuşat de acţiunea, încă timidă, a Tribunalului special creat, la sfârşitul anului trecut, sub presiunea diplomaţiilor occidentale, care au ameninţat cu grave consecinţe negative, cu judecători internaţionali de la Haga, abilitaţi să ancheteze acuzaţiile de trafic de organe conţinute în raportul exploziv al Consiliului Europei, publicat în 2010, fapte comise potrivit raportorului, elveţianul Dick Marty, de comandaţi ai gherilelor albanofone, în timpul războiului contra Serbiei (1998-1999). Lucrurile erau cunoscute de mai multă vreme şi inclusiv Carla del Ponte, ex-procuror al Tribunalului Penal Internaţional pentru ex-Iugoslavia, a acuzat, într-o carte a sa „Eu şi criminalii de război”, înalţi responsabili kosovari de amenajarea de tabere pentru prizonierii sârbi, transferaţi în Albania, unde chirurgii le-au prelevat organele, valorificate în clinici străine prin implantarea la pacienţii în suferinţă. Berna a interzis helvetei Carla del Ponte, pe atunci ambasador în Argentina, să-şi prezinte cartea în Italia, estimând că este o incompatibilitate cu statutul său. La sfârşitul anului trecut, majoritatea parlamentară aflată la putere la Priştina, cu sprijinul veteranilor de război a încercat boicotarea activităţii Tribunalului special, mai ales că în cauză sunt numeroşi foşti lideri UCK, deveniţi oameni politici, precum Hashim Thaci, actualul preşedinte al ţării, sau preşedintele parlamentului de la Priştina, Kadri Veseli. Raportul Consiliului Europei, redactat cum spuneam de Dick Marty, consemnează fapte abominabile şi foştii luptători UCK, au etichetat crearea Tribunalului ca „inacceptabilă”. De la proclamarea independenţei Kosovo, misiunea de poliţie şi justiţie Eulex a UE, a avut drept mandat întărirea statului de drept, pe acest teritoriu, încă nerecunoscut de toate ţările UE (Slovacia, România, Grecia, Spania şi Cipru). Prezent la Priştina, deunăzi, Sigmar Gabriel, şeful diplomaţiei germane, a declarat că ţara sa va ajuta Kosovo să obţină recunoaşterea independenţei din partea ţărilor UE, care încă nu au făcut-o, fiindcă aderarea Serbiei şi Kosovo, este obiectivul final. În noiembrie anul trecut şeful judecătorilor Eulex, magistratul britanic Malcolm Simmons şi-a înaintat demisia denunţând disfuncţionalităţi în sânul misiunii. Contenciosul cu Belgradul, care solicită o mai largă autonomie pentru cei 40.000 de sârbi din Nordul Kosovo, unde sunt majoritari, dar şi pentru ceilalţi 80.000 care trăiesc în inclave diseminate în Sudul teritoriului este îngheţat, în timp ce situaţia economică a ţării nu se ameliorează în pofida ajutorului consistent. Se vorbeşte de miliarde euro, din partea UE, oricum raportat la fiecare locuitor din cei 1.800.000, mai mare decât cel dat ţărilor occidentale prin planul Marshall. Corupţia clasei politice rămâne obiectul criticii la nivelul societăţii şi o îngrijorare permanentă a UE. De dată mai recentă, mulţi jihadişti care au combătut în „brigada albaneză” din Siria, au revenit acasă. Or, tocmai acest „detaliu” nu poate fi trecut cu vederea, din atâtea şi atâtea motive. Kosovo suscită polemici fără sfârşit, între Rusia şi SUA, Moscova invocând intervenţia NATO din 1999 pentru justificarea anexării Crimeei şi intervenţiei din Georgia. Cum o pace deplină cu Belgradul rămâne un deziderat, deşi Priştina se arată predispusă la dialog, situaţia rămâne în continuare ambiguă, oricând putând exploda.