Ieri, la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, a avut loc cea de-a doua etapă a prezentării Programului Naţional „Campioni pentru România”, elaborat de către Ministerul Educaţiei Naţionale, cu sprijinul Inspectoratelor Şcolare Judeţene şi al autorităţilor administrative locale, prin care se prezintă, în faţa elevilor, foşti performeri, la nivel internaţional, cu foarte multe titluri , de la medalii europene şi mondiale până la Jocuri Olimpice. Atragerea către sport a tinerilor este scopul primordial al acestui proiect.
Prima etapă a avut loc, la sfârşitului anului trecut, la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, organizator fiind, ca şi acum, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Dolj. La momentul respectiv, în faţa elevilor au fost prezenţi unii dintre marii performeri ai României (Nicu Stoian – volei, Cristieana Cojocaru şi Natalia Andrei – atletism). Ieri, la Colegiul Naţional „Elena Cuza” , a avut loc cea de-a doua etapă, fiind prezente două dintre cele care au adus performanţe României – doamnele Natalia şi Cristieana. „Suntem onoraţi să fim gazda unei asemenea acţiuni, având, în jurul nostru, două foste mari campioane – Cristieana Cojocaru şi Natalia Andrei”, a precizat prof. Liviu Cotfasă, director al Colegiului Naţional „Elena Cuza” din Craiova.
O Medalie Olimpică, prezentată elevilor
Desfăşurarea activităţii a avut loc cu o oarecare întârziere, ţinând cont şi de orele de curs, la care erau prezenţi elevii. Aceştia, după ce au finalizat educaţia la clasă, au venit în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Elena Cuza” şi au ţinut să fie parte într-un proces cu adevărat educaţional, în cadrul căruia au putut să vadă două personalităţi ale sportului craiovean şi naţional . Prima campioană care a vorbit a fost Cristieana Cojocaru, medaliată cu bronz, în proba de 400 mg, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984 : „Am alergat, atunci, alături de mari campioane, eram out-sider, dar, la foto-finish, am obţinut medalia de bronz . A fost un succes extraordinar. Dacă vorbim de performanţe olimpice, eu şi cu Nicu Stoian, medaliat cu bronz la Moscova, în 1980, suntem singurii care mai trăim în Craiova, acum. Pentru elevii din prezent, am scos, în premieră, medalia mea din 1984, care se va plimba prin mâinile acestora, în aşa fel încît să vadă ce înseamnă sportul. Îi încurajez pe copii să facă sport, dar nu se poate rezolva nimic fără muncă, iar părinţii trebuie să îi îndrepte pe tineri către sport. Sper ca o fată sau un băiat să-şi calce pe urme”. La rândul său, Natalia Andrei, una dintre cele mai mari campioane ale semifondului şi fondului românesc, vorbind de probele atletice, al cărei duel, din anii 1980, cu Tatiana Kazankina, a fost memorabil, a menţionat: „Alergam, când eram copilă, de acasă spre şcoală şi invers. Ştiu ce înseamnă munca de la DJST Dolj, fiind, într-o perioadă, director aici, de aceea spun că nimic nu se poate face fără sacrificii. Le punem la dispoziţie tinerilor toate condiţiile pentru a performa, indiferent de specialitate. Nu vorbim numai de sport, ci şi de celelalte activităţi. În ceea ce mă priveşte, îmi doresc să fie atraşi spre sport cât mai mulţi tineri, şi, chiar dacă încep la o vârstă relativ crescută a aplicării atletismului, să meargă mai departe. Sportul de învaţă foarte multe, de aceea îi încurajez pe părinţi să şi îndrume copiii către activităţile fizice ”.