Compania Black Sea Oil and Gas (BSOG) a descoperit în Marea Neagră românească între 10 şi 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, iar investiţiile până la începerea producţiei, în anul 2019, ar putea ajunge la 500 de milioane de dolari, a declarat, pentru AGERPRES, Mark Beacom, directorul general al companiei.
Acesta estimează că proiectul va produce aproximativ 10% din consumul României timp de cinci ani.
“Investiţiile totale ale consorţiului la această concesiune se ridică în prezent la aproximativ 200 de milioane de dolari SUA. Este dificil să estimăm suma totală care urmează să fie investită până la punerea în producţie, deoarece aceasta ar putea include şi investiţiile ulterioare ca urmare a unor descoperiri viitoare. Totalul ar putea ajunge, eventual, la 500 de milioane de dolari SUA”, a arătat Beacom.
El a mai spus că rezervele totale de gaze depind de rezultatele forajelor viitoare, care s-ar putea putea adăuga la resursele deja identificate la zăcămintele Ana şi Doina, iar în total ar putea varia între 10 miliarde şi 20 miliarde metri cubi.
“În prezent, Proiectul de Dezvoltare Gaze Midia din sectorul românesc al Mării Negre se află în faza de pregătire în vederea aprobării. Dacă BSOG obţine aprobarea la sfârşitul anului 2017, atunci, după finalizarea lucrărilor de construcţii estimate să dureze doi ani, punerea în producţie a zăcămintelor se va realiza în anul 2019”, a completat Beacom.