Râul, ramul, “prietene” doar juveţilor

0
385

Alb-albaştrii au fost extrem de determinaţi şi s-au adaptat mai bine terenului dificil, în faţa unei echipe modeste, schimbate aproape complet faţă de anul trecut

 

Universitatea Craiova a câştigat meciul de debut din 2016, contra Petrolului, fără emoţii, deşi ultima jumătate de oră a evoluat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Madson. Din start trebuie menţionat că ultima clasată şi-a confirmat în Bănie poziţia din clasament, etalând un joc modest, oferind senzaţia că nici dacă ar fi jucat cu doi-trei jucători în plus n-ar fi putut reveni pe tabelă. Cu antrenor aflat la debut în Liga I, Schumacher, şi cu 7 jucători noi în primul 11, Petrolul a arătat că doar o minune o poate scăpa de la retrogradare. Pe de altă parte, Universitatea a jucat într-un sistem 4-4-2, în care Mateiu a fost sacrificat, aceasta fiind surpriza din primul “unsprezece”, în care şi-a făcut loc Măzărache. Fără a etala un joc de calitate, Craiova a fost pragmatică, s-a adaptat mult mai bine terenului extrem de dificil, toţi jucătorii având o determinare de remarcat. Totodată, plusul de omogenitate al Universităţii s-a făcut simţit. Adevăratul test va fi însă în runda viitoare, la Severin, pe un teren bun şi contra unui adversar de play-off. Deşi şansele de Top 6 ale alb-albaştrilor au crescut puţin, după ce ASA a pierdut cu Pandurii, ele rămân totuşi minuscule. Ca să prindă play-off-ul, Universitatea trebuie să bată pe Pandurii şi CFR Cluj, în acelaşi timp ASA să piardă jocurile cu CFR Cluj şi FC Botoşani, iar Iaşiul să nu obţină mai mult de un punct din partidele cu ACS Poli şi Steaua.

Mogoşanu: “A fost decizia mea ca Mateiu să nu fie titular”

Mogoşanu s-a bucurat pentru debutul cu victorie în calitate de director tehnic, lăudându-şi jucătorii. El crede că şansele la play-off sunt condiţionate de pregătirea exemplară a elevilor săi, nevorbind de alte calcule. „Cred că e un prim pas, unul foarte important, faptul că am reuşit să câştigăm cu 2-0, în condiţiile unui teren extrem de greu şi în inferioritate numerică peste 30 de minute. A cântărit foarte mult acest fapt şi mă bucur că băieţii au reuşit să reziste până la capăt şi să avem chiar şi în zece oameni multe acţiuni de poartă şi ocazii foarte mari de a marca. Șanse la play-off avem dacă ne vom antrena cât mai bine şi de a pune în aplicare tot ceea ce construim în fiecare zi. Politica mea este aceea a paşilor mărunţi, de a ne pregăti la fiecare antrenament cum se cuvine. Sunt foarte bucuros pentru băieţi, pentru rezultat şi pentru faptul că veneam după o perioadă foarte grea, în care nu am reuşit să câştigăm cinci jocuri” a declarat Mogoşanu.

Directorul tehnic a explicat decizia de nu-l introduce titular pe Mateiu, pusă de unii suporteri pe seama unei sugestii a conducerii clubului: “Faptul că Mateiu nu a fost titular a fost decizia mea. A avut o mică problemă medicală în cursul acestei săptămâni şi am decis că e mai bine să nu intre de la început. Va trebui să se pregătească în continuare, să treacă peste problema medicală pe care a avut-o şi va fi bine“.

Mateiu a răubufnit chiar în momentul în care a fost chemat să-l înlocuiască pe Măzărache, aruncându-şi treningul şi gesticulând nervos.

Antrenorul principal, Victor Naicu, a subliniat şi el efortul deosebit al jucătorilor şi contraatacurile periculoase reuşite de acestora după ce au rămas în inferioritate numerică. “În primul rând aş vrea să felicit jucătorii noştri pentru efortul depus, mai ales în momentul în care am rămas cu un om în minus. Am pregătit bine acest joc şi victoria e meritată. În momentul în care am rămas în 10 jocul s-a deschis. Petrolul a trebuit să atace, erau şi conduşi, iar jucătorii noştri rapizi din benzile terenului au profitat de spaţiile mari lăsate de adversari. Încercăm să strângem cât mai multe puncte din etapele rămase până la sfârşitul campionatului. În momentul în care se va încheia vom trage linie şi vom vedea unde ne aflăm. Dacă nu vom putea juca în play-off, consider că aceste puncte ne vor prinde bine în play-out. Cât şansele există ne agăţăm de orice posibilitate pe care o avem. Este greu, dar în fotbal s-au văzut multe” a spus Naicu.

Vătăjelu: “Pregătisem altceva, dar a trebuit să ne adaptăm la condiţiile de joc”

Bogdan Vătăjelu a executat penalty-ul în stilul caracteristic: tare şi pe centrul porţii, iar Cobrea a intuit acest lucru. Fundaşul care transformase două lovituri de pedeapsă în acest campionat, cu Viitorul şi cu Steaua, a avut şansă şi mingea i-a revenit, deschizând scorul. Vătăjelu a recunoscut că a avut noroc la acea execuţie şi totodată admite că Universitatea nu a intrat în lupta pentru play-off, şansele fiind doar teoretice: „Nu am intrat în lupta pentru play-off, şansele matematice sunt foarte mici, dar mai este o speranţă. Noi luptăm la fiecare meci să luăm cele trei puncte. După aceste două meciuri care au mai rămas o să vedem unde ne aflăm. Am avut noroc la gol, mă bucur că am marcat şi că echipa a câştigat. Voi sta cu gândul la echipa naţională atât cât voi avea şanse. În primul rând trebuie să fiu sănătos, să joc cât mai bine, echipa să meargă din ce în ce mai bine şi atunci cred că voi avea şanse să merg la următoarele meciuri amicale şi după aceea la Campionatul European. Terenul a fost greu şi jocul a suferit puţin. Noi pregătisem altceva, dar mă bucur că am fost mai pragmatici, am câştigat şi am făcut suporterii fericiţi“.

“Lupii galbeni” au dat vina pe terenul greu

Antrenorul Petrolului, Constantin Schumacher, consideră că alb-albaştrii s-au adaptat mai bine la condiţiile de joc, câştigând duelurile cu elevii săi, aici făcându-se diferenţa în meciul de pe “Extensiv”: “Felicit Craiova pentru că a câştigat, s-a adaptat mult mai bine la teren. Jucătorii mei vin după o pregătire pe terenuri foarte bune, făcută în Antalya. S-a văzut această diferenţă în abordarea acestei partide, pentru că suntem o echipă care încercăm să avem posesie. Gazonul ne-a dezavantajat, am pierdut duelurile unu la unu, gazdele au profitat şi s-a văzut pe tabelă. Am încredere că jucătorii pot face faţă presiunii, mai ales că nu e o diferenţă mare cu echipele cu care ne batem la salvare“.

Fostul mijlocaş al Craiovei, Dacian Varga, a declarat: „Terenul a fost foarte greu, iar în prima repriză diferenţa a făcut-o acel penalti. Din păcate pentru noi, nu am reuşit să revenim şi să egalăm. Credem în salvarea de la retrogradare. Mai sunt două etape şi începe play-out-ul, şi acolo e care pe care. Mi-aş dori să prindă Craiova un loc de play-off şi noi să ne salvăm de la retrogradare“.