Mali: Luna viitoare, trupele franceze vor începe plecarea

0
368

Aproape 4.000 de soldaţi francezi sunt angajaţi în Mali, dar numărul lor se va diminua „începând cu luna martie, dacă totul decurge conform planului”, a declarat şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, într-un interviu apărut miercuri. „Francezii nu intenţionează să rămână pentru multă vreme în Mali. Africanii şi malienii trebuie să garanteze securitatea şi integritatea teritorială şi suveranitatea acestei ţări”, a repetat ministrul Afacerilor Externe. „Acesta este motivul pentru care, progresiv, trecând la Misma (Misiunea Militară Africană) toate competenţele, noi vom continua să acţionăm în nord, în cazul în care se vor manifesta teroriştii”. Această forţă africană, la care făcea referire Laurent Fabius, trebuie să cuprindă 6.000 de soldaţi, din care 2.000 sunt deja în Mali. Un contingent distinct de 2.000 de militari din Ciad este deja deplasat şi implementat. Prima fază a fost realizată foarte eficient pentru a bloca grupurile teroriste să recucerească oraşele eliberate din nord, a spus Fabius. Grupurile narco-teroriste au fost stopate, graţie loviturilor. Dar ele pot produce mai departe acţiuni individuale. Riscul este în continuare iminent. Franţa a lansat operaţiunea militară în Mali la 11 ianuarie, pentru a bloca o ofensivă spre sudul ţării a grupurilor islamiste care controlau nordul de mai bine de nouă luni. Cele mai importante oraşe ale nordului, Gao şi Timbuktu, au fost eliberate. La Kidal, în nord-estul ţării, soldaţii francezi controlează un aeroport, în timp ce oraşul este sub administraţia militarilor din Ciad. Pentru prima dată, autorităţile franceze au vorbit recent despre sutele de luptători islamişti ucişi în cele trei săptămâni de la intervenţia militară.