După gratii pentru furturi din societăţi comerciale

0
1411

Un craiovean de 62 de ani a ajuns, joi, după gratii pentru 29 de zile, în baza mandatului emis de Judecătoria Craiova, după ce s-a stabilit că este autorul a cel puţin două furturi din societăţi comerciale, fapte comise de la începutul anului în municipiu. Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, Dragoş Ghijură, de 26 de ani, din Craiova, a sunat pe 112, pe 13 februarie a.c., anunţând că a surprins un bărbat în timp ce sustrăgea mai multe produse din incinta unei farmacii “Catena” din Craiova.

Echipa operativă din cadrul Secţiei 5 Poliţie ajunsă la faţa locului a constatat că aspectele sesizate se confirmă, stabilindu-se că autorul este Benon Iordache, de 62 de ani, din Craiova.

“Prin extinderea cercetărilor, poliţiştii au stabilit că acesta este şi autorul unui furt dintr-un hypermarket din cartierul Craioviţa Nouă, comis în data de 6 ianuarie a.c.. Astfel, s-a procedat la conexarea celor două dosare, iar faţă de persoana în cauză s-a luat măsura reţinerii pentru 24 ore pe bază de ordonanţă de reţinere. În cursul zilei de ieri (n.r.-joi), magistraţii Judecătoriei Craiova, în baza probatoriului administrat de poliţişti, au emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, pe numele bărbatului, cercetările fiind continuate de poliţişti pentru documentarea activităţii infracţionale, întrucât cel în cauză este suspectat de comiterea mai multor furturi din societăţi comerciale”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, comisar şef Adrian Căpraru.