A furat din şcoala pe care trebuia să o păzească

0
346

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Filiaşi, paznic la Liceul Tehnologic din localitate, a fost arestat preventiv pentru 15 zile, în cursul zilei de ieri, pentru furt calificat în formă continuată. Asta pentru că, în ultimele patru luni, bărbatul a furat, în total 7 monitoare şi 5 unităţi PC din laboratorul de informatică al şcolii.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din Filiaşi, în baza plângerilor venite de la Liceul Tehnologic din localitate, cum că în ultima perioadă s-au împuţinat, fără explicaţie, calculatoarele din laboratorul de informatică al unităţii de învăţământ, în cursul zilei de joi, oamenii legii l-au ridicat de la domiciliu şi l-au adus la sediul unităţii pentru cercetări pe Constantin Badea, de 50 de ani, din Filiaşi. În urma audierii şi pe baza probelor strânse, poliţiştii au stabilit că bărbatul, în perioada octombrie 2012 – februarie 2013, a sustras, pe rând, din laboratorul de informatică al unei unităţi de învăţământ, pe care, culmea, era plătit să o păzească, un total de 7 monitoare şi 5 unităţi PC.

Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, împotriva sa fiind luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore. Ieri după-amiază bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Filiaşi, care i-a emis mandat de arestare pe o perioadă de 15 zile, astfel că a ajuns în arestul IPJ Dolj.