Cele șapte fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au realizat în 2019 un randament mediu de 11,8%, cea mai bună performanță din ultimii 9 ani, pe fondul recuperării deprecierilor cauzate de efectele OUG 114/2018 în economie și pe piețele financiare, precum și evoluțiilor peste așteptări ale Bursei, a anunțat joi APAPR, asociația care reprezintă firmele care gestionează fondurile de pensii. Din cele 13 miliarde de euro administrate de Pilonul II la finele anului 2019, peste 2,6 miliarde de euro (12,6 miliarde de lei) reprezintă câștigul net obținut din investiții, exclusiv pentru cei peste 7,4 milioane de români care contribuie la acest sistem.
Câștigul net în valoare de peste 2,6 miliarde de euro reprezintă suma netă de toate comisioanele de administrare percepute de firmele care gestionează activele participanțlor la Pilonul II.
Potrivit APAPR, randamentul total realizat de toate fondurile de Pilon II de la start (20 mai 2008) și până la finele anului 2019 a fost de 154%, adică un randament mediu anualizat de 8,35% pentru toată perioada de funcționare a Pilonului II. Acest indicator este cu mult peste rata totală inflației din perioada analizată (41,8%), respectiv rata medie anualizată a inflației pentru exact aceeași perioadă (3,05%).