Mitriţă la Torino, fake-telenovela iernii

0
361

Clubul din Bănie a dezminţit informaţiile din presa centrală, conform cărora ar negocia transferul lui Mitriţă la gruparea piemonteză

A devenit un obicei pentru Universitatea Craiova ca în fiecare pauză competiţională să vândă cel puţin un jucător. Tot obişnuinţă este ca înainte de afacere să fie vehiculate piste false pentru fotbaliştii vizaţi de afacere. Piste externe, dar cărora li se adăuga inevitabil interesul FCSB, întrebarea-clişeu a presei becaliote, „Îl vrei la Steaua?”, dezgustându-i până şi pe fanii clonei lui Gigi. Înainte de a ajunge la ruşi, Ivan era „dorit” în Barcelona, atât de echipa lui Messi, cât şi de Espanyol, din Italia îl „asaltau” Genoa şi Bologna, iar PSV Eindhoven nu era nici ea insensibilă la tumbele atacantului din Moreni. Înainte de a pleca în Cehia, Băluţă era şi el „ofertat” de Genoa, Atalanta şi jumătate din cluburile din Serie A. Probabil că nici clubul din Bănie nu este străin se aceste diversiuni din presă. Deşi cam puerilă, strategia a dat roade, într-un fel. Lumea are ce mesteca, presa îşi face materialele într-o perioadă moartă, şi, cel mai important, Universitatea foloseşte aceste ştiri pentru a creşte preţul în negocierile cu altă grupare, nici vorbă de cea vehiculată de presă. Craiova îşi „vopseşte” jucătorii aşa cum poate şi încearcă să scoată cât mai mulţi bani din transfer, lucru oarecum firesc.

Povestea iernii acesteia, la gura caloriferelor, este că Torino oferă 5 milioane pe Mitriţă. Aşa vehiculează presa din România. Ziariştii de sport italieni, probabil cei mai informaţi şi mai profesionişti din Europa, nu ştiu nimic, doar citează „la stampa romena”.  E normal ca presa italiană să ştie nimic, fiindcă e foarte greu de crezut că Torino îl vrea pe Mitriţă şi e şi mai greu de crezut că oferă 5 milioane de euro. Şi chiar imposibil de crezut este că Universitatea refuză cele 5 milioane şi solicită vreo 8 milioane de euro!

Cum să ceri 8 milioane pe un jucător care n-a convins în Serie A, de unde l-ai luat cu 700.000 de euro?!

Este extrem de greu de crezut că Mitriţă poate fi vândut în Serie A cu 8 sau chiar cu 5 milioane de euro. Arabii ar putea plăti astfel de sume, dar Craiova ar trebui să aibă acolo un antrenor „prieten”, cu care să-i păcălească pe şeici, aşa cum face Gigi Becali combinaţiile cu Reghecampf şi Şumudică, aşa cum a făcut cândva cu Olăroiu. Din start, putem accepta că Mitriţă este cel mai bun jucător din România. Nu este numai părerea specialiştilor şi a fanilor, ci şi statistica spune acest lucru. Căpitanul Ştiinţei este pe primul loc conform cifrelor InStat, este golgheterul Ligii I, este cel mai bun marcator din Liga I pe tot anul 2018, este convocat constant la naţională, este căpitanul echipei de pe locul 3, deţinătoarea Cupei României. Numai că România nu poate vinde la 8-10 milioane de euro. Au fost excepţiile, Chiricheş şi Stanciu, dar ei veneau după un parcurs european remarcabil, în care eliminau Ajax şi învingeau Chelsea, apoi jucau în Champions League. Şi oricum, s-a confirmat ulterior că nici cei doi jucători nu meritau sumele achitate pentru ei. De ce ar oferi AC Torino 5 milioane de euro pentru un jucător pe care-l putea lua acum un an şi jumătate cu 700.000 de euro, un jucător care se afla la acea vreme chiar sub ochii piemontezilor, în Serie A, şi nu impresiona deloc la acel nivel? OK, între timp Mitriţă a marcat destule goluri la Universitatea, dar  nu a sărit în ochi, nu s-a evidenţiat atunci când era mai important să o facă. În dubla cu RB Leipzig a fost de nerecunoscut, chiar sub media echipei. La naţională nu a reuşit să marcheze vreun gol. Nici măcar în meciurile importante din acest sezon Mitriţă nu a avut evoluţii remarcabile. La CFR a ratat un penalty în prelungiri, cu FCSB el şi Bancu au fost parcă „neutralizaţi” de discursul pre-meci al lui Becali, ambii jucând slab, cu Viiitorul a lipsit, iar echipa a făcut fără el cel mai bun meci al anului, cu Sepsi a fost eliminat. Să nu mai amintim episodul ruşinii din Ştefan cel Mare, când „Piticul” a fost la fel de ridicol precum coechipierii săi. Oricum, deocamdată, Mitriţă poate aduce mai mulţi bani Craiovei jucând pentru Craiova, decât dacă ar fi vândut.

Torino îi are în atac pe Belotti, Zaza şi Iago Falque

Revenind la AC Torino, ocupanta locului 9 în Serie A are în atac următoarele variante: Andrea Belotti, internaţional italian, 25 de ani, pe care „Toro” a refuzat oferte de peste 50 de milioane de euro; Iago Falque, un atacant spaniol care a trecut pe la Tottenham, Genoa şi AS Roma, care a marcat aproape 50 de goluri în Serie A; Simone Zaza, internaţionalul italian celebru şi prin jocul de picioare ciudat înaintea ratării penalty-ului în sfertul de finală la Euro 2016, cu Germania. Zaza a evoluat la Atalanta, Juventus, Valencia şi are 18 prezenţe în „squadra azzurra”; Alex Berenguer, un atacant spaniol cumpărat cu 5,5 milioane de euro de la Osasuna, care a marcat un gol în acest sezon de Serie A. La Torino, Walter Mazzarri foloseşte sistemul 3-5-2, în care Mitriţă ar putea evolua doar ca mijlocaş ofensiv.

„Singurele negocieri sunt pentru aducerea unui jucător”

De această dată, până şi cei de la Universitatea Craiova probabil s-au simţit jenaţi de speculaţiile din presă, iniţiate de „profesioniştii” de la Telekomsport, care măcar dacă luau în considerare cele expuse mai sus, nu ar fi redactat această „fake news” sub această formă, ci apelau la o plăsmuire mai credibilă. „Având in vedere ultimele informații vehiculate in presa de specialitate, facem următoarele precizări: singurele negocieri ce se poartă in aceste momente de către oficialii Științei și care au demarat de la sfârșitul anului 2018 sunt pentru aducerea unui jucător și în niciun caz pentru cedarea altora. Având în vedere experiențele anterioare, ținem să precizăm că Universitatea Craiova nu obișnuiește sa-și poarte negocierile in spațiul media” este comunicatul publicat ieri de clubul din Bănie.