Dolj: Siriancă prinsă la PTF Calafat încercând să intre ilegal în ţară

0
405

siriancaPotrivit Poliţiei de Frontieră Dolj, azi dimineaţă, în jurul orei 05.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară cetăţeanul turc Aziz I., în vârstă de 44 de ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în Turcia. După efectuarea controlului de frontieră, acesta a solicitat să se deplaseze într-o zonă amplasată înaintea controlului de frontieră deoarece a uitat să rezolve anumite formalităţi. Prin intermediul sistemului video amplasat în zona perimetrală, a fost supravegheată deplasarea bărbatului, observându-se astfel faptul că acesta era aşteptat de către o persoană de sex feminin în zona respectivă. Imediat, poliţiştii de frontieră doljeni au declanşat o acţiune specifică şi au procedat la reţinerea celor două persoane şi conducerea acestora la sediul P.T.F. Calafat pentru verificări. La cercetări, poliţiştii de frontieră au constatat că tânăra este de origine siriană şi are 20 de ani. De asemenea, şoferul turc a declarat că el a fost cel care a transportat-o până în apropierea punctului de frontieră, unde aceasta a coborât din autocamion. După ce femeia trecea ilegal frontiera, ea urma să fie preluată de cetăţeanul turc. Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, acestea au fost predate Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.