Craiova: Peste 30 de şoferi vitezomani sancţionaţi de poliţişti

0
372
radar-politieConform IPJ Dolj, duminică, 15 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii accidentelor de circulaţie produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Poliţiştii rutieri au acţionat pe principalele artere rutiere din municipiul nostru, astfel fiind constatate 48 abateri pentru care s-au aplicat amenzi de peste 9500 lei,  dintre acestea 37 amenzi fiind aplicate şoferilor care au încălcat viteza regulamentară. În cadrul acţiunii, poliţiştii rutieri au depistat o craioveancă de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Râului, cu viteza de 105 km/h. Aceasta a fost sancţionată cu amendă în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 R, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule.