Secretarul american de stat John Kerry va conduce delegaţia americană la conferinţa de pace privind Siria, programată pe 22 ianuarie, a anunţat Departamentul de Stat. Conferinţa, cunoscută sub numele Geneva II, are ca scop să reunească reprezentanţi ai regimului de la Damasc şi ai opoziţiei, pentru a găsi o soluţie politică a conflictului sirian, care durează de aproape trei ani. Totuşi, regimul sirian a reiterat că Damascul nu va merge la Geneva „pentru a preda puterea” şi că preşedintelui Bashar al-Assad îi revine rolul de a gestiona procesul de tranziţie, în cazul încheierii unui acord în Elveţia. Opoziţia siriană rămâne divizată asupra acestui subiect şi urmează să decidă astăzi dacă va participa la conferinţă. „Pornim de la faptul că ea (opoziţia) va merge (la conferinţă). Nu îndrăznesc să-mi imaginez ce se poate întâmpla dacă nu va merge”, a declarat Marie Harf, purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, adăugând că ambasadorul american pentru Siria, Robert Ford, se află la Istanbul, unde încearcă să convingă opoziţia să meargă în Elveţia. Participarea la conferinţa de pace Geneva II „nu este doar în interesul nostru, ci şi în interesul ei (al opoziţiei) şi al poporului sirian”, a apreciat Harf. Conferinţa Geneva II urmează să contureze principalele linii ale unui acord privind o tranziţie politică în Siria, semnat la 30 iunie 2012 la Geneva, şi care nu a fost pus în aplicare până în prezent.