Indignaţii români au ieşit în stradă

0
128

Prea multe lucruri nu sunt de lămurit, dar unele trebuie comentate. Până la urmă, povestea cu demisia doctorului Raed Arafat, văzut acum de populaţie ca un erou, urmată de retragerea din dezbatere a proiectului Legii Sănătăţii, n-au constituit decât pretextul ieşirii spontane în stradă, după ce se acumulase suficientă masă critică. Mobilizarea indignaţilor s-a făcut prin reţelele de socializare. În stradă, repertoriul protestanţilor fără lideri şi deosebită organizare a fost diversificat şi puţini şi-au mai amintit de Raed Arafat, scandările referindu-se, în exclusivitate, la actuala putere, aşa cum au remarcat şi agenţiile serioase de presă, precum AFP, ceea ce se derulează în Capitală. Atmosfera a devenit dintr-odată neliniştitoare, cu înfruntări între forţele de ordine şi manifestanţi. Jandarmii s-au văzut în dificultate. Cum s-a ajuns aici se ştie: printr-o scădere continuă a nivelului de trai, consecinţă a unui şir de măsuri de austeritate, dar şi a unui context european nefast. Poate măsurile antipopulare au fost prea multe. Încât omul de rând s-a văzut realmente desconsiderat, fiindu-i atinsă limita suportabilităţii. La politicile economice de austeritate s-au mai adăugat semnalele unui regres evident al instituţiilor şi procedurilor democratice. Ce mai reprezintă, momentan, Parlamentul? Cine mai ia în consideraţie existenţa opoziţiei? Cum pot fi comasate alegerile, prin asumarea răspunderii Guvernului, doar graţie voinţei exclusive a majorităţii parlamentare? Nici un reprezentant al puterii nu poate circumstanţia starea de lucruri existentă, nu poate vorbi despre erorile proprii, încât, pe nesimţite, am revenit la ideea că guvernanţii sunt buni şi opozanţii sunt ticăloşi. Pulsează în viaţa socială nelinişti, griji acute, stări de instabilitate şi, de la o vreme, îndoieli în legătură cu virtuţile democraţiei. Suntem prea departe de o rezonabilă convieţuire a divergenţelor, care să ne ajute în depăşirea crizei. Între cele două câmpuri politice s-a căscat o prăpastie. La toate acestea, populaţia ştie că n-a fost obligată să accepte un verdict democratic, rezultat în urma ultimelor alegeri parlamentare, ci o majoritate parlamentară diferită de cea degajată de votul popular. O coaliţie fictivă, recompusă prin înţelegeri politice, încât Executivul actual este văzut nu ca o soluţie democratică, prin intermediul căreia s-a convenit să fie gestionate treburile ţării, ci ca un aparat birocratic care gestionează în nume propriu şi din însărcinarea preşedintelui treburile curente ale unei populaţii ce nu se reprezintă pe sine. Punctul de fierbere al nemulţumirilor populaţiei încă n-a fost atins. Dar focare de tensiune există la tot pasul, în fiecare localitate, mare sau mică. Misiunea jandarmilor este extrem de grea din cauza microgrupurilor violente care aruncă cu materiale pirotehnice, cum s-a întâmplat şi aseară în Piaţa Universităţii. Protestele s-au extins cu rapiditate şi-n alte mari municipii din ţară: Ploieşti, Iaşi, Arad, Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Craiova, Braşov, Satu Mare, Drobeta-Turnu Severin. Este vorba de o adevărată trezire civică. Ritualul a devenit repetativ. Nervozităţile sunt resimţite. Protestele din stradă trebuie văzute ca fiind, înainte de toate, pentru democraţie, mai ameninţată decât Sănătatea, cum corect evaluează Alina Mungiu-Pippidi, preşedinta SAR, pe site-ul romaniacurata.ro. Nemulţumirea indignaţilor este faţă de un sistem şi asta trebuie înţeles. Este şi motivul pentru care opoziţia cere alegeri anticipate. În fine, din tabăra puterii a fost scos, sâmbătă, în faţă, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu. Ca să spună ce? Recomandându-ne, între altele, să vizionăm sau să revizionăm nu ştiu ce film. Protestele din stradă sunt o expresie a nemulţumirii oamenilor. Ele cuantifică competenţa actualei puteri. Şi, de multă vreme, n-au mai fost auzite huiduieli mai autentice. După tăcerea prelungită, nu excludem ca puterea să se fi aşteptat la ceea ce se întâmplă. În orice caz, prin surprindere n-a fost luată.