Franţa şi Norvegia, în semifinalele CM de handbal

0
586

Nicio surpriză până în semifinale la Mondialul de handbal feminin din Spania. După ce Spania şi Danemarca şi-au asigurat fără probleme tichetele pentru penultimul act, Norvegia şi Franţa au trecut şi ele lejer de sferturi. Cele 4 semifinaliste nu au pierdut niciun meci la actuala ediţie a Mondialelor.

În sferturi, Norvegia a profitat de cele 3 mari absenţe (Sen, Viakhyreva, Dmitrieva) din naţionala Rusiei, impunându-se net, scor 34-28. De asemenea, Franţa n-a avut probleme cu Suedia, pe care a învins-o cu 31-26.

În semifinalele de vineri se vor duela  Franţa – Danemarca şi Norvegia – Spania, calculele hârtiei ducând spre o finală Norvegia – Franţa, principalele favorite încă de la startul competiţei. Finalele pentru medalii sunt programate duminică.