Astă-seară, canalul francez de televiziune TF1 urmează să prezinte un interviu, înregistrat în mare discreţie la Elysee duminică, menţionează Le Parisien, cu preşedintele Emmanuel Macron, al cărui mandat expiră, anul viitor şi se pregăteşte de reînnoirea lui la alegerile programate la 10 şi 24 aprilie 2022. Se avansează premisa că referirile preşedintelui vor viza epidemia de Covid-19, bilanţul mandatului de 5 ani, cu eventuale regrete, dar şi alte evenimente. Prea multe detalii nu sunt divulgate. Dacă pretextul este justificat într-un fel, o emisiune botezată „Emmanuel Macron, ou va la France?” (Emmanuel Macron, încotro se îndreaptă Franţa?), irită nespus principalii săi contracandidaţi, Valerie Pecresse (LR), preşedinta realeasă a Ile-de-France, Eric Zemmour (independent), Marine Le Pen (RN), care au ameninţat că sesizează Consiliul Superior al Audiovizualului (CSA). Mai sunt şi alţi candidaţi, Michel Barnier, Xavier Bertrand, Jean Luc Melenchon, Anne Hidalgo ş.a.m.d.. Dar de fapt care e problema? Franţa preia la sfârşitul lunii în curs preşedinţia Consiliului UE şi bineînţeles că Emmanuel Macron, destul de activ pe scena internă, dar şi externă, va fi beneficiarul unei intense expuneri mediatice. Net superioară celei a contracandidaţilor săi. Cu 116 zile înaintea primului tur al prezidenţialelor, cum releva TF1, opoziţia de dreapta şi de stânga acuză startul prematur luat de preşedintele în funcţie. De fapt s-a întâmplat ceva aşteptat şi pe scena politică franceză, în sensul că ipoteza unui duel Macron – Le Pen, în turul doi, este acum substituită de posibilitatea unei confruntări Pecresse – Macron. Candidata dreptei, după nişte alegeri interne viu disputate, Valerie Pecresse, reaminteşte discursul televizat al preşedintelui în funcţie, din 24 noiembrie pe teme sanitare, conferinţa de presă de săptămâna trecută pe L’Europe şi o alocuţiune privind referendumul din Noua Caledonie, de duminică. Şi consideră că e prea mult. Un sondaj IPSOS/franceinfo/Le Parisien din 8 decembrie a.c. avea următoarea configuraţie: Emmanuel Macron (LRM) – 25%, Valerie Pecresse (LR) – 16%, Marine Le Pen – 16%, Eric Zemmour – 14%, Jean Luc Melenchon (Franţa Tăcută) – 8%, Anne Hidalgo – 5%, Arnault Montebourg – 2,5%. Din vari motive, mai degrabă orgolii exacerbate, stânga este realmente leşinată, în sondajele de opinie. Statutul ambiguu al preşedintelui în mandat, când candidează la reînnoirea acestuia, nu e o chestiune nouă nici în Franţa: în 2012, deplasările mediatizate ale lui Nicolas Sarkozy erau criticate de contracandidaţii săi pe acelaşi ton de acum. Chiar Valerie Pecresse, la vremea respectivă ministrul Bugetului şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, susţinea că intrarea în campanie a lui Nicolas Sarkozy să fie cât mai târziu posibilă, pentru că este nevoie de decizii, este nevoie de un preşedinte activ şi eficient. Ale cărui acţiuni, evident, să fie mediatizate. Actualul succesor al lui Pecresse, în funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului, Gabriel Attal, a declarat că predecesoarea sa are febrilitatea unui motor şi ipocrizia drept carburant, pentru că realitatea este astăzi inversă la ceea ce spunea în epocă. Ca să nu ne lungim cu vorba, se anunţă o campanie electorală febrilă, cu actori decişi să-i facă zile fripte lui Emmanuel Macron. Care însă, stăpân pe sine, rămâne favorit, mai ales că Franţa urmează să deţină preşedinţia Consiliului UE.
