Winterland sau despre cum din dar se face dar pentru un băieţel bolnav…

0
412

Încă un an în care studenţi, masteranzi şi profesori ai Facultăţii de Horticultură au făcut echipă şi, în timpul lor liber, cu pricepere şi generozitate, au realizat ingenioase decoraţiuni de Crăciun pe care, zilele acestea, le vând în scop caritabil. Cadrul este Târgul Winterland, ajuns la cea de-a VII-a ediţie şi deschis, ieri, în holul central al Universităţii din Craiova. Felicitări, încurajări, dar şi diplome au primit chiar de la rectorul Cezar Ionuţ Spânu, bucuros că instituţia poate să ajute, din nou, pe cineva aflat în dificultate. De această dată, banii strânşi din vânzarea obiectelor vor fi donaţi unui băieţel în vârstă de numai 7 ani, Mihnea Andrei Diaconu, care suferă de leucemie acută limfoblastică cu celule T, şi familiei sale greu încercate, cu scopul de a oferi un suport moral, medical şi financiar, menit să crească şansele de vindecare ale copilului.

Decoraţiuni din lemn pictat, din hârtie, ba chiar din dopuri de plută, coroniţe care mai de care mai frumoase, o mulţime de brăduţi din paste făinoase vopsite, din hârtie imprimată cu note muzicale, din conuri, iută şi sfoară colorată, dar şi brad natural împodobit cu globuleţe, sunt oferite spre vânzare la Târgul Winterland, până duminică, în holul central al Universităţii craiovene. Decoraţiunile unicat sunt realizate din materiale reciclabile, câteva săptămâni fiindu-le necesare studenţilor de la specializările Peisagistică şi Horticultură pentru a le confecţiona.

Larisa Niţulescu, studentă în anul al II-lea, s-a implicat pentru prima dată în organizarea Târgului de Crăciun Winterland. Spune că încă din vacanţa de vară a început să strângă materialele necesare pentru decoraţiuni. „Nu este o muncă foarte grea, dar trebuie să o faci cu pasiune”, susţine tânăra, arătând spre aranjamentele realizate din scoarţă de stejar, muşchi de copac, conuri de brad, care se vând cu 35-40 de lei. „Am lucram aproximativ două săptămâni. Toţi colegii mei au muncit, chiar s-au străduit pentru realizarea acestor obiecte. Dar au muncit cu drag şi au creat lucruri foarte frumoase”, adaugă Marius Cătălin Damin, student în anul al II-lea la specializarea Peisagistică.

Toţi banii care se vor strânge din vânzarea decoraţiunilor vor ajunge la Mihnea Diaconu, un băieţel de numai 7 ani, din Craiova, diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică cu celule T. Mihnea are nevoie de ajutor, având în vedere că intervenţia chirurgicală de transplant de măduvă, care se va face în străinătate, presupune costuri foarte mari. Copilul este internat din luna iulie la Institutul Clinic Fundeni Bucureşti, unde face un tratat cu citostatice. În situaţia în care chimioterapia nu va conduce la o vindecare, se va impune transplantul de măduvă, care, în străinătate, presupune costuri de peste 100.000 euro.

Alături de studenţi s-a aflat, ieri, la deschiderea Târgului Winterland, şi prof. univ. dr. Sina Cosmulescu, decanul Facultăţii de Horticultură din Craiova. „Mulţumesc în primul rând acestor tineri minunaţi, care şi-au dăruit din talentul, cunoştinţele şi abilităţile lor în acest scop nobil. Stă în puterea noastră ca şi de data aceasta să fim acei spiriduşi care ajută la răspândirea lucrurilor bune şi să reuşim ca de Crăciun să aducem un strop de bucurie lui Mihnea şi familiei sale greu încercate”, a spus decanul, alăturând mulţumiri şi pentru conf. univ. dr. Nicu Carmen şi lect. univ. dr. Mandă Manuela, coordonatorii acestui eveniment. Și prof. univ. dr. Radu Constantinescu, prorector, a adresat studenţilor „felicitări şi mulţumiri pentru că aduceţi deja spiritul sărbătorilor de iarnă la Universitatea din Craiova”. De asemenea, rectorul instituţiei, prof. univ. dr. Cezar Ionuţ Spânu, le-a înmânat diplome celor 27 de tineri care s-au implicat în realizarea decoraţiunilor pentru Târgul Winterland.

***

Prof. univ. dr. Cezar Ionuţ Spânu, rectorul Universităţii din Craiova: «Este un gest foarte frumos al studenţilor. Practic, este o acţiune generată de ei, a fost ideea lor să facem acest Târg de Crăciun. După primele ediţii am şi încercat să sprijinim copii şi tineri – nu puţini, din păcate – care au nevoie de ajutor. Anul acesta, donaţiile vor ajunge la un băieţel de 7 ani, Mihnea Diaconu, pe care încercăm să îl ajutăm şi pe alte căi. Universitatea din Craiova deja a demarat o acţiune de mobilizare generală, nu numai a colegilor noştri, ci şi a partenerilor economici. Am contactat inclusiv Mitropolia Olteniei şi sperăm să strângem cât mai multe fonduri. Spuneam că ne-am implicat şi în alte cazul, cum a fost cel al fetiţei de la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Irina Cerăt Naidin, care acum este în Franţa, unde a început tratamentul. Într-o zi şi jumătate, Universitatea din Craiova a donat familiei acestei fetiţe în jur de 40.000 lei».