Asociaţiei „Veteranmont” România – zece ani de la înfiinţare

0
932

Asociaţia „Veteranmont” România, în colaborare cu Casa de Cultura „Traian Demetrescu” din Craiova organizează, în perioada 14-16 decembrie, cea de-a V-a ediţie a manifestării „70 +”, prin care îi sărbătoreşte pe acei membri care au vârsta de cel puţin 70 de ani, şi, totodată, marchează împlinirea a zece ani de la înfiinţare. Deschiderea oficială a programului are loc astăzi, 15 decembrie, ora 10.00, la Casa de Cultură (strada „Traian Demetrescu” nr. 31), prilej cu care au loc deschiderea unei expoziţii de fotografie artistică cu tematică montană, realizată de membrii asociaţiei, şi o scurtă prezentare a fiecăruia dintre cei 20 de sărbătoriţi participanţi la eveniment. Împreună cu invitaţii speciali – din Bucureşti, Petroşani, Ploieşti, Rm. Vâlcea, Sibiu, Braşov, Codlea şi Deva – va fi organizată, apoi, o excursie  documentară, cu vizitarea unor obiective de interes turistic: crama de la Staţiunea Viticolă Banu Mărăcine, Mănăstirea Jitianu, Parcul „Nicolae Romanescu”, Parcul Tineretului ş.a. După cum a precizat preşedintele asociaţiei, Constantin Brânzan, seara se va încheia cu o cină festivă, pregătită de organizatori în onoarea sărbătoriţilor şi a invitaţilor acestora, prilej cu care se vor înmâna cupe şi diplome de excelenţă şi vor fi vizionate materiale video din arhivă.