„Cărţile salvează suflete. Traficul de persoane distruge vieţi!”, campanie de prevenire a traficului de persoane

0
814

Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Craiova a demarat o campanie locală de prevenire a traficului de persoane, considerând oportună necesitatea iniţierii şi implementării unei campanii de informare şi conştientizare a fenomenului traficului de persoane, intitulată “Cărţile salvează suflete. Traficul de persoane distruge vieţi!”. Campania se derulează cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, având în vedere interesul elevilor şi cadrelor didactice pentru acest subiect.

«Campania se va desfăşura pe o perioadă de şapte luni (decembrie 2012 – iunie 2013), la sediul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, având ca principal grup-ţintă elevi din învăţământul preuniversitar din Craiova, iar în secundar, reprezentanţi ai autorităţilor cu responsabilităţi în domeniu, părinţi şi cadre didactice, cărora le va fi transmis într-o manieră prietenoasă mesajul anti trafic. Vor avea loc întâlniri lunare cu beneficiarii grupului-ţintă şi diseminarea materialelor informative, la sediul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova», a declarat Daniela Ivănuş, coordonatorul Centrului Regional Craiova.

 

Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane este coordonator naţional al aplicării politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, având rolul de a desfăşura activităţi de prevenire şi monitorizare a acestui fenomen infracţional.